S-a dat startul în prima ediţie a cursei ”SportGuru Timișoara 21k” VIDEO

510

Chiar dacă frigul s-a instalat de azi în Banat, iar vântul pătrunzător nu te prea îndeamnă să ieşi din casă, câteva sute de timişoreni, dar şi alţi sportivi din 5 ţări s-au aliniat la startul primei ediţii a semimaratonului ”SportGuru Timișoara 21k”.

Evenimentul sportiv care îi are printre ambasadori pe Horia Colibășanu – cel mai bun alpinist român al momentului, Marius Ionescu – cel mai bun maratonist român, Alexandru Corneschi – campion național la 5.000 de metri, și pe Mădălina Florea – locul 7 la Campionatul European de Atletism (semimaraton).

”SportGuru Timișoara 21k” cuprinde cinci curse: semimaraton, semimaraton ștafetă, cros 10 km, cursa populară și cursa copiilor.

Cursele de copii (între 6 și 12 ani) vor avea starturi dupa terminarea curselor adulților. Cursele copiilor se vor desfasura pe trei categorii de vârstă (6-7, 8-9, 10-12 ani), având starturi separate. Copiii cu vârsta de 13-17 ani vor alerga în cursa adulților (2,5 km).

Traseul de 21 km al semimaratonului a fost astfel ales încât participanții să poată admira frumusețile orașului de pe Bega. Startul s-a dat din Piața Unirii, acolo unde va fi și punctul final al competiției.

Premiile sunt în valoare de 7000 de euro în bani și produse, cu o categorie specială destinată alergătorilor profesioniști (”Elite”).

Evenimentul este ortganizat de SportGuru.ro în parteneriat cu Primăria Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.