Cu toate că anunţase că va renunţa la cursele externe abia din programul de iarnă, compania low cost Ryanair pare că se grăbeşte să „fugă” din Oradea. Cursele spre Londra vor fi anulate încă de la 31 mai!
Informaţia a fost transmisă ziarului Bihoreanul, marţi seară, de către doi cititori, care au primit înştiinţări de la compania low cost că, din 31 mai, nu va mai opera ruta Oradea – Londra Stansted.
„Zborul pentru 15 iunie era rezervat de câteva luni. În seara asta am primit informarea că operaţiunile încetează în 31 mai”, a declarat pentru ebihoreanul.ro unul dintre cititori.
„Aveam bilet pe 30 mai cu retur 6 iunie, mi-au oferit banii înapoi acum câteva ore şi nu mai poţi rezerva nimic de la 1 iunie încolo. Nici de la Oradea, nici de la Timişoara!”, a declarat un alt călător, care a primit acelaşi mesaj.
În notificările trimise, Ryanair afirmă că regretă că zborurile rezervate vor înceta de la 31 mai şi îi roagă pe posesorii biletelor să îi anunţe şi pe alţi călători de acest fapt. În acelaşi mesaj, compania le oferă călătorilor posibilitatea fie să facă demersuri pentru a-şi primi banii înapoi, fie returnarea banilor, fie schimbarea rutei, prin alte aeroporturi.
Continuarea pe ebihoreanul.ro