Rușinea campionatului, 1-6 la Botoșani!

196

ACS Poli s-a făcut de râs și la Botoșani și se îndreaptă cu pași repezi către liga secundă. Alb-violeții au înregistrat cel mai drastic eșec al campionatului, un 1-6 care îi aduce pe marginea prăpastiei…

Meciul care trebuia să refacă moralul violeților s-a transformat într-unul de coșmar. ACS Poli s-a făcut de râs la Botoșani și a încasat cea mai severă înfrângere din acest campionat: 1-6! Iar salvarea de la retrogradare pare o misiunea tot mai grea de îndeplinit… Mai ales în condițiile în care evoluțiile multor fotbaliști din teren aduc mai repede a cu totul altceva decat fotbal

Nici cu Petre Grigoraș pe bancă violeții nu au reușit să câștige în deplasare în acest sezon. Din contră prima deplasare a bănățenilor în mandatul tehnicianului de 52 de ani s-a încheiat cu un fiasco, șase goluri încasate în fața echipei de pe poziția imediat superioară.

Ajunși la Botoșani cu intenția de a câștiga toate cele trei puncte, oaspeții s-au ținut cât de cât de cuvânt doar în prima repriză, una încheiată la egalitate după câte un penalty acordat echitabil de centralul Andrei Chivulete. Vașvari a deschis scorul pentru gazde în minutul 22 de la punctul cu var, iar Dorin Goga a egalat tot la 11 metri în minutul 41.

Totul s-a destrămat la 5 minute după pauză când Ngadeu a marcat cu o lovitură de cap cu largul ajutor al lui Strauss. Hernandez a ratat unica șansă de a reintra în joc în minutul 60, când șutul său a ocolit ținta. Defensiva improvizată a oaspeților a gafat apoi în două rânduri și a fost taxată de același jucător, de Matulevicius. În minutul 64 a trecut nestingherit de omul de marcaj și a înscris pentru 3-1 iar 10 minute mai târziu a fost uitat liber în careul mic și a reușit dubla.

Apărarea violeților a rămas visătoare și Bujor a marcat ușor, uitat liber în careu în minutul 79. Scorul final a fost stabilit de Cabrera în minutul 81. Un 1-6 rușinos pentru tot ceea ce înseamnă fotbalul timișorean!

ACS Poli: Strauss – Belu (46, Melinte), Bocșan, Manu Torres, D. Popescu – Llorente, Ov. Popescu – Bărbuț, Goga, Hernandez (66, Nimely) – Elek.

Petre Grigoraș, antrenor ACS Poli: ”Nu trebuie să căutăm scuze pentru acest meci, nu din cauza trenului s-a pierdut partida. Eu vreau altceva de la echipă dar din păcate încă nu am primit ceea ce așteptam. Ne-a lipsit atitudinea…”

Dorin Goga, jucător ACS Poli: ”Este rușinos ce s-a întâmplat astăzi pe teren. Este o situație imposibilă. Foarte puțin mai cred în salvare în acest moment. Suntem jucători ce trebuie să schimbăm ceva, noi suntem de vină pentru această situație.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.