Creștinii serbează (în acest an) duminică, 4 iunie, Rusaliile (sau, cunoscută sub alte denumiri: Pentecosta, Cincizecime, Duminica Mare, Duminica Verde, Ziua Duhului Sfânt, Rosalii). Este celebrată astfel Pogorârea Duhului Sfânt, prin care se întemeiază și se întărește biserica creștină. Se mai numește și Rosalii, Rosar, deoarece este tocmai sezonul înfloririi trandafirilor (rozelor). I s-a dat această denumire și pentru că la această dată se celebra, de către romani, și importanta sărbătoare a Rozaliilor, în onoarea zeiței Flora. Spre a contrabalansa această ceremonie necreștină, biserica a instituit sărbătoarea Duhului Sfânt, împrumutând caracter creștinesc obiceiurilor adaptate de la „păgâni”.
În această zi creștinii împodobesc biserica, dar și propriile case cu verdeață, trandafiri și multe alte flori. (V.A.)
Potrivit poporului, săptămâna Rusalelor începe cu Lunea Rătăcită, o pendulare între lumină și întuneric, o confruntare între aceste forțe. Printre zeitățile perioadei enumerăm Oarbele, Șchioapele și, mai cu seamă, Rusalcele.
Aceasta deoarece, potrivit altor etnologi, Rusaliile sunt, de fapt, spirite feminine ale morților, care apar mai cu seamă noaptea, înainte de cântatul cocoșilor, în perioada cuprinsă între Paști și Rusalii. Ele ar fi sinonime cu Ielele și, potrivit altor credințe, iau mințile și chiar viața celor care le văd.
Potrivit altor opinii, sunt zâne bune, malefice devenind doar în zilele care le sunt dedicate: Rusaliile, Săptămâna Rusaliilor, Todorusalii.
Altfel, se crede despre ele că, după ce au părăsit mormintele la Joimari și au petrecut Paștele cu cei vii, Rusalcele refuză să se mai întoarcă pe tărâmul celor plecați și atunci, pentru a fi îmbunate, li se fac pomeni îmbelșugate, mai ales în zilele îndătinate, de Moșii de vară. Li se dau, de asemenea, nume care să îl ocrotească de rău pe acela care l-ar pronunța, din nebăgare de seamă (tabu lingvistic), cum ar fi Zânele, Frumoasele, Șoimanele, Ielele, Cele Sfinte, Cele Nepomenite.
Dar nu toți specialiștii sunt de acord asupra acestei identități, Iele=Rusalce. Astfel, Ielele sunt considerate a fi, de către unii, fecioare îmbrăcate în alb, care dansează dansuri magice, în bătaia razelor lunii, furând mințile celor care le văd. Rusaliile, dimpotrivă, ar fi pentru alții, babe, bătrâne, urâte și gârbovite. Duhuri rele, care umblă în cete, de obicei în număr fără soț (3-5-7-9).
În Banat, fiecare membră a cetei poartă chiar un nume: Rudeana, Ruja, Păscuța, Trandafira, Cosânzeana, Sânziana, Magdalena, Tiranda, Ana, Todosia. Locuința lor s-ar afla undeva departe, în codrii cei îndepărtați, în văzduh, pe câmpii neumblate, pe ostroave pustii ori pe apele cele mari. Ele pot fi văzute pe timp de noapte (dar cine le zărește nu mai rămâne întreg), plutind prin aer, pe la fântâni, pomi, pe sub streașinile caselor. Umblă uneori însoțite chiar și de lăutari, sună din clopoței, bat din tobe și trâmbițe, joacă, întind mese pe iarbă, beau, petrec, chiuie și cântă (I.Gh.).