„Ce caută groapa asta de gunoi în plin centrul Timișoarei” se miră cu vădită îndreptățire sutele de vizitatori ce trec agale și admiră clădirile vechi din zona pietonală a Cetății.

Poate vă vine greu să credeți dar la loc de cinste în urbea noastră la mijlocul distanței intre Piața Unirii și Piața Libetății se află o „construcție” ce pare luată dintr-un decor de film de război și arată cam ca locurile bombardate din Orientul Mijlociu. De fapt nu este deloc o clădire ci doar urmele ei. O ruină ce abia se mai ițește dintre bălăriile ce între un stat de om în înălțime.
Între edificii vechi și majoritatea frumoase și îngrijite apare groapa de gunoi de la intersecția străzilor Emanuil Ungureanu și Savoia. Plin de pudibonderie autoritățile locale au încercat cu ani în urmă să mascheze cumva locul și l-au împrejmuit cu un gard metalic cu pretextul de a feri trecătorii de posibile pericole de pe șantier. Care șantier? Acolo de aproape două decenii nimeni nu a mai mișcat o scândură din loc.
Acum chiar și gardul stă într-o rână gata să cadă în imensa groapă ce e fost cândva subsolul clădirii. Doar câțiva artiști de ocazie au mai profitat de tabla gardului și au tras niște mâzgâleli ce cred ei că este artă stradală. Afișe decolorate de vreme, de pe care nu se mai înțelege nimic, stau lipite de-a valma pe gard.

Prin „grija” edililor o groapă de gunoi maculează de mulți ani centrul orașului

Ca situația să fie peste măsură de ridicolă mai trebuie spus că elanul urbanistic a atins cote de film absurd. La o renovare a străzii au fost montate câteva table indicatoare cu numele străzii dintr-o frumoasă piatră albă ce au înlucuit cele din tablă albastră ruginită. Dar ce lipsea chelului? Evident o tichie de mărgăritar (ce imită marmura) pe zidurile peste măsură de șubrede.

Un mai bun exemplu de crasă nepăsare, indolență sau chiar rea voință premeditată este greu de imaginat. Este cea mai bună emblemă a neputinței autorităților locale. Toată lumea se acoperă de scuze iar rezultatul e vizibil și din avion. În anul cultural ce s-a încheiat cu chiu cu vai ar fi fost cel mai potrivit să se facă ceva! Barem o nouă împrejmuire că altceva oricum depășește voința edililor.

Documente vechi de carte funciară arată că acolo era un loc de găzduit oaspeți, un han primitor și arătos pentru perioada de sfârșit de secol al XVIII-lea. Clăddirea cu trei laturi asemănătoare literei U s-a numit o bună bucată de vreme „La Poarta de Aur”. Poate chiar avea poarta zugrăvită în culori aurii? Sau pentru că se găsea destul de aproape de poarta de nord a Cetății.
După cum spun istoricii ce au făcut unele cercetări arheologice sumare exista în mijloc o fântână de capacitate mare pentru nevoile hanului. Peste ani hanul a devenit clădire particulară compartimentată pentru locuințe. u acest prilej fântâna a fost scoasă din uz și astupată.
În anul 1790 casa aparținea unui anume Pavel Ioanovici om înstarit al fortăreței. În anul 1843 proprietatea este consemnată ca fiind a lui George Ioanovici de Duleu și Valea Mare, descendent al familiei înnobilate de curtea imperială de la Viena la sfârșitul secolului al XVIII-lea. La 1853 apare ca proprietar un negustor cu numele de Reindrondt.
Lucrurile au fost destul de liniștite până aproape de finalul secolului al XX-lea cân încă exista clădirea deși destul de afectată de timp.

În zilele noastre se complică lucrurile cu clădire de ouă secole.
Istoria „ruinei” e una complicată. Rodica Vlad, intreprinzător de succes în anii 90, afirmată și în politica locală a fost interesată de clăire dar în special de poziția acesteia foarte favorabile în plin centru. În 2001, în urma unei licitaţii, între Primăria Municipiului Timișoara şi femeia de afaceri Rodica Vlad s-a încheiat un contract de închiriere.
Vlad s-a angajat să renoveze clădirea, deja aflată într-o stare de degradare. Un an mai târziu, printr-un act adițional, lui Vlad i se impunea să investească peste 200.000 de euro în reabilitarea clădirii. Femeia de afaceri a plătit un expert care a demonstrat că nu puteau fi făcute lucrări de reabilitare, fiindcă s-ar fi prăbușit zidurile edificiului. Cele două părți s-au judecat, iar în 2006 Rodica Vlad a fost nevoită să cumpere clădirea cu 100.000 de euro.
În 2006, cu intenția menținută de a face un hotel, Rodica Vlad a cumpărat clădirea cu 100.000 de euro, dar nu a primit aprobarea de a demola clădirea.
Proprietara imobilului, Rodica Vlad, s-a luptat cu Primăria Timișoara ani de zile pentru a obține permisiunea de a construi un hotel pe locul ruinei dar fără șanse de câștig.
Cei ce au grijă de patrimoniul construit al orașului au pus condiții drastice. Ar fi trebui conservate câteva bolte de cărămidă cu armătură de fier în semicerc ce sunt considerate a fi interesante și nu se mai găsesc în alte locuri.
Peste un an a vândut-o locul italienilor de la Stagione Imobiliare, cu un milion de euro ( așa se zvonește). Suma, (dacă e reală), nu e exagerată ținând cont de potențialul zonei.

Din 2007 încoace, imobilul s-a degradat văzând cu ochii și, acum, este o mare pată pe obrazul Timișoarei. Nu mai sunt, în prezent, decât niște bucăți de zid, cotropite de vegetație. Deși noul proprietar a preluat terenul și a promis să investească în restaurarea imobilului, acesta a rămas în aceeași stare, arcadele de cărămidă s-au deteriorat din ce în ce mai mult.
În 2016, proprietari de atunci, SC Stagione Imobiliare SRL şi SC Pir – Pool & Idroesse România SA, au fost amendați cu 8.000 de lei și li s-a pus în vedere să obțină un certificat de urbanism și să se apuce de lucru. Cam asta a fost tot. Ruina nu s-a aflat pe lista imobilelor supraimpozitate pentru paragină.
Proprietarii nu au făcut mai nimic în cartier, și primeau, periodic, amenzi, pentru că edificiul e în stare de paragină. În 2018, proprietarii, cei de la Stagione Imobiliare și Societatea Fassina Particepazioni, care aveau drept de superficie pe șase ani, au vândut clădirea celor de la Imobiliare C16.
În 2018, pe ruina de pe Eugeniu de Savoya a apărut un afiș care vorbea despre „o intenție de elaborare plan urbanistic zonal, pentru restaurare și extindere construcție existentă S+P (ruină), rezultând clădire în regim S+P+2E+M, funcțiuni: S – restaurant / depozitare, P – spații comerciale, etajele 1, 2, mansardă – apartamente”.

Planul urbanistic Zonal prevedea „Restaurare și extindere construcție existentă S+P (ruină), rezultând clădire în regim S+P+2E+M (pe două nivele). Funcțiuni: restaurant/depozitare, spații comerciale”. Este vorba despre „etapa 2 – elaborare propuneri PUZ şi RLU aferent, de informare şi consultare a publicului”.
Beneficiarul investiției este SC Imobiliare C16 SRL. Potrivit intențiilor proprietarului, la parter ar urma să fie un restaurant și spații comerciale, iar la etaj, apartamente. Sunt și trei variante de fațadă pentru ambele laturi, către str. Ungureanu și către strada Savoya.
Planul urbanistic zonal a fost aprobat în septembrie 2020, înainte de alegerile locale, și are o valabilitate de trei ani. În această perioadă, care acum deja a expirat, ar fi trebuit demarate investițiile prevăzute în documentație. Doar că, conform situației din teren, nicio investiție nu s-a făcut până acum acolo. Iar locul este o groapă de gunoi unde chiar și cei fără de căpătâi se feresc să mai vină. Nici lor nu le mai oferă ruina un minimum de confort.
…
Președintele Simonis se gândește că s-ar putea cumpăra terenul cu tot cu ruină pentru a corecta fața orașului.

– Domnule președinte SImonis peste două-trei luni preluați conducerea Consiliului Județean. După cum știți cu siguranță în plin centrul orașului există o groapă de gunoi (nu poate fi numită altfel) în plin centru la intersecția străzilor Ungureanu cu Savoia unde de peste un deceniu se tergiversează o situație hilară dacă nu ar fi tragică. Nici nu se dărâmă clădirea respectivă nici nu se renovează.
– Nu sunt direct la curent cu stadiul juridic cu acel loc. E mult spus construcție. E întradevăr o groapă de gunoi. O clădire în zona pietonală din mijlocul orașului ce stă în paragină e mai bine de 12 ani. E o chestiune complicată. Dacă nu mă înșel e un proprietar privat al acelui teren. Nu îmi dau seama ce a făcut Primăria Timișoara pentru a obliga proprietarul să găsească formula prin care să reabiliteze clădire. Nu îmi dau seama dacă există o procedură sau o variantă de cumpărare de la proprietar de către autoritățile locale pentru că un astfel de teren în mijlocul orașului într-o stare degradată și deplorabilă nu poate fi permis. Dacă nu ai formula juridiă de expropiere daă nu poți să constrângi prin aemnzi și impozite mărite trebuie să găsești varianta să te înțelegi cu el sau să expropiezi. Pentru că este în cel mai central loc din oraș și orice turist ce ajunge în Timișoara în zona pietonală ce este cea mai frumoasă din urbe la doi pași de Piața Unirii vede ruina. Obligația autorităților este de a găsi soluții.
Deși nu ține direct de Consiliul Județean însă acesta ar putea să cumpere și să reabiliteze clădirea. Pe măsură ce vom lua mandatul ne vom apleca și asupra acestei situații și vom verifica stadiul juridic și eventualele costuri pentru a putea intra în posesia terenului.
…

Un consilier local ne dă câteva date suplimentare despre situația clădirii ruină ce tronează falnic ca o gaură în harta orașului.

„ – Cheia situație acestei clădiri a fost și încă este, la momentul acesta, la Direcția pentru Cultură a județului Timiș. Au fost elaborate mai multe planuri urbanistice zonale: prin 2004, apoi 2018 și 2020. Dar toate variantele propuse de către diverșii proprietari care s-au perindat și au avut în stăpânire această clădire au fost respinse de Direcția de Cultură. Nu au fost de acord din diverse motive. Majoritatea întemeiate.
După câte se știe, în interior s-a descoperit o fântână din perioada otomană. Însîși clădirea are niște arcefoarte interesante care se sprijină pe niște structuri metalice care sunt unice. Nu s-au mai văzut în Timișoara de acest fel. Încă se mai văd acele arce. Probabil s-a cerut în avizut pe care urma să-l elibereze Direcția e Cultură, a aceste părți din ruină să fie păstrate în contextul viitoarei clădiri. Și de aici rezultă (probabil) situația clădirii. Din punct de vedere economic lucrarea și elaborarea acestui PUZ nu convenea celor ce au gândit ca această clăire să aibă funcțiuni comerciale. Ar fi trebuit să producă mulți bani. u cât ai mai mult spațiu faci mai mulți bani. Dacă acele arce și alte impuneri ce au venit de la Direcția de Cultură trebuiau păstrate se pierdea spațiu și de aici situația existentă.
Cred că nici unul din proprietari nu a fost foarte serios interesat. În momentul în care intri în discuții reale cu cei de la Direcția de Cultură nu există să nu se găsească soluții comune agreate de toate părțile: de Primăria Municipiului Timișoara, e Direcția de Cultură a județului Timiș și de proprietari, pentru că numai așa se poate găsi cea mai bună soluție pentru ca această clăire să revină (într-o formă sau alta) în circuitul imobiliar al municipiului. Mai ales că este o ciatrice destul de adâncă hiar în centrul istoric al orașului Timișoara.
– În ce măsură Primăria are pârghii pentru deblocarea reală a acestei situații?
– Pentru deblocarea situație Primăria poate pune o presiune mai mare asupra proprietarilor. Dacă mai are un proprietar. Pentru că sunt foarte multe situații în are multe clădiri nu au clar definit proprietarul având fie procese pe aceste clădiri. Parcă, pe această clădire nu mai există nici un proces (?). AU fost mai multe treceri sistematice de proprieari prin CF-ul acestei clădiri. În momentul aceste singura soluție este ca prin supraimpozitare, sau printr-un dialog mai serios să fiwe invitați și să li se impună un termen. Care termen dacă nu se elaborează un plan urbanistic sau un proiect și nu va fi respectat, situația se va schimba și s-ar putea ajunge chiar și la expropriere în folosul comunității. Există legea exproprierii dar din păcate nu prea se aplică în astfel de situații. Este o teamă de a nu se creea un precent. Pentru mulți oameni de afaceri este ceva periculos.
În momentul în care se face o astfel de expropriere, în folosul comunității pentru ca acel imobil să aibă o utilitate publică trebuie indicate și sursele financiare prin care proprieatrul să fie despăgubit la o justă valoare.
Primăria ar putea fi un jucător important în ce înseamnă recuperarea unor imobile cum sunt câteva în centrul Timișoarei. Dar mai sunt și în cartierul Fabric și Elisabetin ori Iosefin astfel de exemple.
Deci, dacă se vrea s-ar putea rezolva situația. Dar trebuie să fie o asumare clară a Consiliului Local pentru ca situația acestor clădiri să fie favorabilă timișorenilor.
Prin supraimpozitare cu 400 la sută și neplata aestor bani timp de mai mulți ani Primăria ar putea să intervină în Cartea Funciară ca coproprietar pentru sumele datorate.”

Ar mai fi ceva de făcut acum în al 14 ceas? Probail că nu, dacă ne uităm la ritmul molcom în care se urnesc lucrurile la noi. Lâncezeala și plictisul lucrează împotriva oricărei inițiative constructive. Sau poate zidurile (care au mai rămas) încurcă mult unele afaceri subterane. Cărămizile refuză să cadă de tot.