Rudele familiei dispărute în Dunăre cer deschiderea unei anchete. Ce spun despre șoferul care s-a salvat de la înec

12003

Maşina care a căzut sâmbătă în Dunăre, în apropierea localității Coronini, a fost scoasă la suprafaţă duminică, 8 octombrie, însă niciunul dintre cei 4 pasageri, membri ai aceleiași familii, nu se mai aflau în ea. Cel mai probabil, aceştia au reuşit să iasă din autoturism, aşa acum declarase şoferul, dar nu au mai ajuns şi la mal, iar trupurile lor au fost luate de curenţii care sunt foarte puternici în acea zonă. Aceasta este varianta șoferului, dar nu este exclus ca cei 4 să se fi înecat, iar curentul sa-i fi luat din mașină. Această variantă este susținută și de faptul că din mașină lipsea și bancheta din spate. Toate geamurile, mai puțin cel al șoferului, erau sparte.

Maşina se afla în apropierea zonei în care a căzut în apă, la o adâncime de aproximativ 9-10 metri şi a fost scoasă la suprafaţă cu ajutorul unei macarale. După ce maşina a fost scoasă la suprafaţă, scafandrii veniţi din Arad şi Mehedinţi s-au retras, însă căutările au continuat ieri, prin patrulare pe Dunăre, cu barca. Acestea au fost efectuate de un echipaj de la Detaşamentul de Pompieri Moldova Nouă şi de la Poliţia de Frontieră şi de la Autoritatea Navală. Aceştia vor reveni şi în zilele următoare.

Șoferul a oferit declarații contradictorii

Fiica și ginerele soților Jurji, spun că ceva nu este în regulă, că șoferul dădea declarații contradictorii și cer deschiderea unei anchete – alta decât cea deschisă de polițiști și cu alte acuzații. Ei spun că șoferul ar fi avut un handicap la picioare, că avea o hemipareză și că nu-și explică de ce doar el a scăpat din mașina căzută în apele Dunării.

Aproape toți șoferii ce circulă destul de des pe DN57 între Moldova Nouă și Orșova, spun că drumul este plin de denivelări sau gropi, că asfaltul s-a lustruit și a devenit alunecos și că parapetele sunt rupte în mai multe locuri și pe porțiuni mari – fără ca drumarii să intervină și să le repare. Cel de la locul accidentului este rupt de cel puțin doi ani și nimeni nu s-a gândit să-l repare. Ba mai mult, poliția a făcut mai multe sesizări către drumari solicitându-le să repare zonele deteriorate. Probabil că dacă acolo exista un parapete, azi vorbeam eventual despre răniți și nu despre 4 morți.

sursă: infocs.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.