În călătoria noastră imaginară prin spațiul bănățean ce sare de la un loc la altul, aparent fără o noimă bine ticluită, dar și în timpuri mai îndepărtate de noi de unde ne vin doar vagi ecouri de poveste, legende sau documente serioase astfel încât datele se amestecă într-o sarabandă de presupusuri și de adevăruri.
Episodul de săptămâna trecută aducea în fața cititorilor viața la limita legii a unui proscris numit ultimul haiduc al Banatului. Așa este considerat în istoria scrisă dar și în cea imaginară de limbă română și sârbă trecerea prin lumea a dascălului Adam Duma „Neamțu” din Slatina Nera ce a haiducit cu semeție pe văile Nerei, Carașului și în pusta de sud a Banatului la jumătatea secolului al XIX-lea. El a băgat spaima în cei foarte avuți și a adus o speranță celor necăjiți făcând dreptate în felul său simplu când cu pistolul când cu amenințarea. Faptele sale au fost multe și interesante din moment ce scriitori și regizori serioși au găsit de cuviință să-i dedice spații ample în scrierile și documentarele lor.
Un alt personaj la fel de interesant de care am pomenit în treacăt atunci a suscitat un la fel de mare interes multor scriitori, dramaturgi și jurnaliști începând din aceiași jumătate a aceluiași secol și până în zilele noastre. Rózsa Sándor este creditat de simpli cronicari sau adevărați istorici mai romantici din fire cu numele de „ultimul haiduc al Europei” făcând concurență lui Adam Neamțu (ce ersa doar al Banatului). Dar același Rózsa este descris de fapt ca fiind doar un simplu lotru cu apucături de tâlhar la drumul mare sau chiar criminal cu multe fapte reprobabile în răbojul său.

Adevărul și faptele de acum aproape două secole în urmă sunt greu de judecat acum din altă perspectivă juridică. Cel ce făcea fapte de haiducie era încărcat de semeni cu aura unui justițiar al celor sărmani. Autoritățile nu erau deloc de aceiași părere. Marii proprietari de terenuri și de avuții erau apărați de judecătorii și jandarmii de atunci. Jupanii și militarii erau interesați de o ordine cât mai strictă și reprimau acele răzvrătiri împotriva statalității stricte. Pentru unii cel ce era haiduc era considerat simplu criminal după nevoile societății de atunci.
Deși Rózsa Sándor a apărținut ca neam și loc de operare mai mult ungurilor din centrul și sudul Ungariei propriu-zise a avut și incursiuni și aventuri în zona Banatului și Bacska ce erau considerate în secolul al XIX-lea ca fiind Ungaria de sud. Legendele spun că a operat și în marginea Timișoarei dar sursele ce spun acest lucru sunt mai ult din sfera folclorului. Faptul că și-ar fi potolit setea de vin bun și distracție la hanul din Ciarda Roșie par a fi mai mult o fabulație sau poate o legendă apocrifă scornită anume pentru a crește deverul locului.
Sándor Rózsa vine pe lume la Röszke în comitatul Csongrád de lângă Seghedin într-o familie de oameni săraci ce trăiau de pe o zi pe alta. Poate că destinul i-a fost decis încă din familie. este crescut doar de mama sa Erzsébet Kántor. Își pierde părintele de mic copil. Tatăl, Rózsa András, este spânzurat pentru furt de cai. Sau după alte surse al fi fost snopit în bătaie până a murit în timpul unui furt undeva prin Bacska. Toate acestea au avut un impact mare asupra dezvoltării ulterioare a vieții sale. Fără posibilități materiale nu a urmat vre-o școală și rămâne analfabet.

El a comis prima sa fărădelege cunoscută în hotarele localității Kiskunhalas unde fură două vaci de la un anume țăran Darabos István. În 1836, la vârsta de 23 de ani, i s-a deschis un proces în urma căruia este condamnat și întemnițat la închisoarea din Szeged. De aici evadează destul de repede și trăiește ca brigand fugar în afara legii. Multe tâlhării și lovituri îndrăznețe îi sunt atribuite ca fiind făcute în realitate dar altele sunt asociate cu numele său.
Dacă e să dăm crezare unor documente ale epocii ar fi săvârșit șaizeci de jafuri. Ar fi ucis 30 de oameni, inclusiv unii din jandarmii ce îl urmăreau. Era un obicei pe atunci, dar și mult mai târziu până în zilele noastre, ca multe fapte ce nu puteau fi rezolvate de autorități să fie puse în cârca unuia ce era mai cunoscut sau era capturat din întâmplare. Avea o predilecție pentru fermele mai izolate din pustă de unde pleca cu vite și cai. Multe din acestea le-a împărțit cu țăranii săraci ce îi ofereau ascunziș.
Locul preferat unde se ferea de ochii iscoditorii ai poterelor de panduri și în general de lumea rea era în smârcurile și canalele din jurul bălțile numite Ludasi-tó de lângă Subotica de azi în nordul Voivodinei (Ludoško jezero).

Din cauza tuturor acestor fapte, a fost în permanență fugă și persecutat. S-a ascuns în uriașele locuri libere, ferme abandonate sau terenuri mlăștinoase din câmpia Tisei. Se spune că și-a găsit adesea refugiu la o anume familie Veszelka.
După un timp, poate sătul de viața de fugar în afara rânduielilor, Rózsa Sándor a înaintat cancelariei imperiale de la Viena o cerere de grațiere, în care afirmă că dorește să ducă o viață cinstită, dar a fost respinsă.
Dar evenimente din Austria, ca din întreaga Europă, încep să se precipite în primăvara lui 1848. Scânteia pornită de la Paris aprinde întregul continent. Toate popoarele doreau o adevărată emancipare și o mai mare libertate față de administrațiile centrale. Revoluția din 1848 capătă în Ungaria un adevărat caracter de război național pentru ieșirea țări de sub autoritatea austriacă.
Este momentul în care soarta pare că surâde haiducului ce fura cai. La 13 octombrie 1848, Comisia Națională de Apărare a Ungariei conduse de Kossuth Lajos, i-a acordat amnistia. Având în vedere cunoșterea bună a terenurilor și a tehnicilor de ambuscadă I se încredințează comanda unui detașament de 150 de călăreți înarmați. A fost trimis împotriva trupelor sârbe din Bacska și la limita Banatului. Cu experiența lor și modului de luptă, au obținut succes în luptele în care s-au impălicat. pentru libertate. Astfel hoțul de cai de mai ieri se transformă în ochii multora în erou revoluționar.
Pe 17 noiembrie, colonelul Asbóth Lajos a ordonat echipei ce călăreți ai lui Sándor Rózsa să dezarmeze satul numit Ezeriș din Caraș. Localitatea se află nu departe de Reșița pe drumul către Lugoj și Caransebeș. Aici trupele de revoluționari români și sârbi erau loiali împărției și doreau să impună o autonomie a Banatului. Apucăturile de tâlhari aveau să iasă la iveală din nou. Haiducii transformați peste noapte în militari nu a reușit să păstreze disciplina unor soldați revoluționari și s-au dedat la jafuri și omoruri în rândul populației civile neînarmate.
Cetele de „revoluționari” au jefuit satul și a ucis 36 dintre locuitorii săi. Din acest motiv, Vukovics Sebő, comisarul guvernamental al regiunii de sud, a desființat curând detașamentul de militari ce se credeau liberi să facă orice. S-a dovedit că erau doar o strânsură de proscriși ce luptau pentru folosul lor și nu pentru idealuri revoluționare de libertate.
După înăbușirea revoluției, în 1849, căpetenia de detașament Rózsa Sándor a fost căutat pentru a fi arestat. A reușit să scape, și a luat iarăși drumul mlaștinilor. A fost nevoit să se ascundă din nou. S-a zvonit că ar fi liderul unei organizații revoluționare, așa că pentru capturarea sa a fost stabilit un preț neobișnuit de mare de 10.000 de forinți de argint. În ciuda acestui fapt, autoritățile nu au reușit să pună mâna pe el mult timp, până când în 1857 a fost predat poliției de către un acolit, Pál Katona, țăran din Szeged. S-a dovedit astfel, dacă mai era nevoie, că trădarea este ceva obișnuit între unii din acești rebeli.
Procesul său a avut loc în februarie 1859. Haiducul, care se bucurase de o mare popularitate de la participarea sa la războiul de independență, a fost condamnat la moarte prin spânzurare. A fost sesizat pericolul ca astfel haiducul să devină un martir al neamului, ce nu se dorea defel în perioada de animozități dintre maghiari și austrieci.
În cele din urmă pedeapsa a fost comutată în închisoarea pe viață din care a ispășit cam opt ani. După acel răstimp a fost semnată cererea de grațiere de către împăratul Franz Josif.
Prima parte a pedepsei a ispășit-o pedeapsa în Castelul Kufstein, sub pază strictă. Aici a fost închis până în 1865, apoi a fost ținut la Theresienstadt și mai târziu la Petersburg. În 1868, a fost eliberat conforma actului de grațiere.
Rózsa Sándor a ajuns o personalitate atât de faimoasă și notorie încât în ​​timpul captivității sale la Kufstein mulți locuitori doreau să-l vadă. Temnicerii au văzut o sursă de venit și de acord cu deținutul era scos duminicile să se plimbe în piața publică contra unei sume oferită de târgoveți. Cei cu dare de mână erau chiar în stare să ofere o sumă mai mare pentru a face scurte vizite la celula acestuia. Deși era singurul deținut de drept comun la Kufstein o ducea destul de bine cu sumele câștigate.

O nouă tentativă de a reveni în rândul oamenilor serioși cu frică de lege îl face ca după eliberare să ceară să se alăture forțelor de jandarmi pentru a se face util la păstrarea ordinii. Nimeni nu ia în serios oferta „banditului” și astfel ratează o posibilitate de a fi onorabil cetățean cu sabie și uniformă.

Astfel se vede nevoit să reia vechile obiceiuri. După eșecul de a deveni jandarm s-a alăturat bandei lui Ferenc Csonka. Vremurile au evoluat. Vechii hoți de cai au trecut la trenuri. Au jefuit vagoane poștale, dar au încercat să atace și calea ferată. De remarcată este tentativa de lovitură de lângă Kistelek, în timpul căreia au încercat să oprească trenul de trei ori și, în cele din urmă, au scos șinele și au provocat o deraiere. Atacul a eșuat, deoarece banda a vrut să jefuiască vagonul poștal care transporta bani, dar acesta, în ultimul moment, nu a fost atașat la tren. După ce au fost împușcați de soldați în tren, haiducii au fugit sau au murit în urma rănilor.

Politica de stat nu a mai tolerat cetele de haidamaci puși pe furturi. A început lichidarea controlată la nivel central a lumii haiducilor, iar comisarul regal Gedeon Ráday l-a arestat pe Rózsá la 12 ianuarie 1869. În timpul procesului din 1872, a fost condamnat la închisoare pe viață pentru 21 de jafuri, nouă furturi și un omor.
O a doua instanță, a sporit pedeapsa la condamnarea la moartea. Curtea de justiție a comutat iarăși execuția la detenție pe viață.

„ Nr. 4784, 1874 Înălțime Sa în numele Regatului. Curtea Penală Regală de la Pesta a judecat… dosarul penal împotriva lui Sándor Rózsa şi a co-inculpaților săi pentru infracţiunea de tâlhărie… în care tribunalul regal arădean. 5638/62 întărit de consiliul de judecată la 24 decembrie 1872 cu hotărârea sa 5638/62, i-a declarat vinovați de infracțiunea de tâlhărie în calitate de vinovați direcți pe inculpații Sándor Rózsa, András Rózsa, Antal Tombácz, Ferencz Csonka și Imre Szabó.”
Lui Sándor Rózsa i-au mai fost reținute ca fapte agravante și alte tâlhării din 1846, 1848, 1872, pagubiți fiind János Varga Jr și Antal Kucsera și alți cetățeni din Mako.
Acest document mai enumeră și alte 31 de dosare penale,cele mai multe fiind tâlhăriile și furturile. Într-un caz există și o crimă (nr. 5581 din 1872). Și ultimul caz: „În baza sentinței nr. 5637 din 1872, prin care a fost deja găsit vinovat de infracțiunea de tentativă de tâlhărie și tâlhărie săvârșită împotriva unei companii de căi ferate prin ridicarea șinelor căii ferate și atacarea trenului pe 14 noiembrie și 8 decembrie 1868 (condamnă) la închisoare pe viață…” . Apoi lista cazurilor de complici continuă.

La 5 mai 1873, a fost dus la penitenciarul de la Gherla, unde a fost reținut sub numărul 1267. La început a muncit în atelierele pușcăriei fiind încadrat pe post de croitor. Cu timpul bolile de care suferea s-au agravat și a continuat să-și câștige câțiva bănuți tricotând șosete de lână.
Cu toate acestea, sănătatea sa a continuat să se deterioreze și a murit de tuberculoză în închisoarea Gherla la 22 noiembrie 1878.
Notorietate proscrisului a depășit cu mult frontierele de atunci ale imperiului bicefal. Știrea morții haiducului a ajuns până în America unde publicația New York Times a dat știrea decesului însoțită de un amplu articol.
Viața lumească a necăjitului haiduc ce se spune că ar fi fost ultimul din Europa s-a încheiat în mizeria unei celule. Dar din acel moment a început viața personajului de legendă ce a fost romanțată de numeroși scriitori, dramaturgi sau regizori din toată lumea. Aceștia s-au întrecut să arate fapte de vitejie ale bietul hoț (sau justițiar?) până a ajuns un adevărat erou de legendă.