Roxana Iliescu, exclusă din PMP Timiș

1603

Joi, 9 februarie, în cadrul organizației PMP Timiș s-a pus în discuție situația creată ca urmare a mesajelor publice difuzate de către Iliescu Roxana, fost președinte al organizației. S-a apreciat că, în urma declarațiilor făcute de către Iliescu Roxana, s-au produs grave prejudicii de imagine organizației județene.

”Chiar și în urma unor nemulțumiri pur personale, este clar pentru toată lumea că folosirea de către doamna Iliescu a unor apelative de genul “oameni fără valoare”, “pramatii”, “slugi obediente” și “lipitori” la adresa unor membri PMP Timiș este intolerabilă. Orice reproșuri ar fi trebuit aduse în interiorul partidului, însă doamna Iliescu nu mai participă activ la viața PMP Timiș de la numirea unui nou președinte al organizației”, transmite conducerea PMP Timiș.

Prin vot, s-a decis ca organizația să formuleze propunerea de excludere a doamnei Iliescu din rândul membrilor PMP în condițiile art. 22 din Statutul Partidului Mișcarea Populară.

Din rândul celor 31 de membri cu drept de vot pe această chestiune, la ședință au fost efectiv prezenți un număr de 18 membri. La momentul votului, 16 membri au votat “pentru” formularea propunerii de excludere, iar doi membri s-au abținut.

Urmează ca forurile superioare ale partidului să fie informate cu privire la rezultatul votului din organizația județeană.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.