Arme albe descoperite la romii din Lugoj. Percheziții de amploare la palatele clanurilor celebre. Foto

932

Trupele speciale ale poliţiei au descins miercuri dimineaţă la nu mai puţin de 12 adrese din Lugoj.

Imobilele scotocite aparţin clanurilor Căldăraş, Viscol, iar percheziţii se fac şi la casa bulibaşei din oraş.

”Poliţişti judiciarişti din cadrul Inspectoratului Judeţean Timiş, sub coordonarea Direcţiei de Investigaţii Criminale din cadrul IGPR şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, efectuează 12 percheziţii domiciliare pe rază municipiului Lugoj. Totodată, au fost puse în aplicare 5 mandate de aducere. Activităţile se desfăşoară în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi şantaj, infracţiunii comise pe rază municipiului Lugoj. Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române“, a declarat pentru lugojinfo.ro Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt în cadrul IPJ Timiş.

Update: Polițiștii au ridicat din palatele țigănești mai multe probe care, speră ei, să îi ajute să probeze activitatea infracțională a două dintre cele mai puternice clanuri din Lugoj.

Acțiunile de miercuri dimineață au loc la câteva luni după ce Lugojul a fost scena mai multor scandaluri în care s-au folosit inclusiv arme de foc cu glonț. Dosarele au fost preluate de către procurorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție. În urma perchezițiilor au fost găsite mai multe arme albe, bijuterii din aur, dar și pistoale. În total au fost efectuate 12 percheziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.