Românilor care lucrează în Austria li se taie alocațiile pentru creșterea copiilor?!

3330

Dacă în prezent cei care lucrează legal în Austria și au copii în întreținere primesc de la statul austriac o alocație pentru creșterea copiilor, în valoare de 150 euro lunar, s-ar putea ca, începând cu 1 ianuarie 2018, potrivit unui proiect de lege elaborat de ministrul de Externe al Austriei, Sebastian Kurz, împreună cu Sophie Karmasin, ministrul Muncii, aceste alocații să le fie tăiate cetățenilor UE care lucrează în această țară, dacă și-au lăsat acasă familiile sau copiii.

Potrivit presei austriece, statul austriac intenționează să reducă alocațiile în funcție de nivelul de trai din țara de proveniență, adică să limiteze efortul bugetar în acest sens, pe motivul că Austria a plătit, numai în 2015, aproximativ 250 de milioane de euro pentru copiii cetățenilor din Uniunea Europeană care își desfășoară activitatea în această țară.

„Punem capăt nonsensului de a plăti alocații copiilor care nici măcar nu trăiesc în Austria. Fiecare copil ar trebui să merite aceeaşi sumă, dar 150 de euro valorează mai puțin în Austria decât în România”, a spus ministrul ministrul Muncii, Sophie Karmasin.

Conform legislației comunitare, românii care au copii și lucrează legal în Uniunea Europeană au dreptul la alocaţie pentru copii. Pentru aceasta,  părinții trebuie să completeze un formular european special, E 411 și să-l depună la instituţia care se ocupă de plata prestaţiilor familiale în ţara în care lucrează, iar de acolo documentul ajunge în România la Agenţia de plăţi sociale. Copiii primesc alocaţie de la un singur stat sau, după caz, vor beneficia de o diferenţă din ţara care oferă un sprijin mai mare.

1 COMENTARIU

  1. Domnule Mihut v-ati documentat inainte de a scrie acest articol??? Este doar un project inca nici nu a intrat in discutie in parlament..e un project a lui S. Kurz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.