În prima zi în care cetățenii din diaspora pot vota penru alegerile prezidențiale, românii s-au înghesuit la urne. La secțiile de vot din Berlin și Roma s-au format cozi. O dovedesc imaginile postate pe Facebook de către românii de peste hotare.
La Roma, alegătorii nu sunt deranjați nici măcar de ploaia care cade.
Foto: Facebook/Mioara Moraru Cristea
Și românii din Berlin așteaptă să voteze.
Foto: Cristian Ioan
Peste 20.000 de români din diaspora și-au exercitat dretul la vot, până la ora 14:30. Cei mai mulți dintre ei, în Chișinău și Bruxelles.
Vă reamintim, în premieră, anul acesta românii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru a vota la urne în 835 de secţii de votare. Respectivele secţii sunt deschise astfel: vineri între ora locală 12:00 şi ora locală 21:00, iar sâmbătă şi duminică între ora locală 7:00 şi ora locală 21:00. Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot pot să îşi exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.
Dreptul de vot poate fi exercitat la oricare din secţiile organizate în afara ţării, pe baza unui document de identitate valabil în ziua votării: cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate ori paşaportul diplomatic; paşaportul diplomatic electronic/ paşaportul de serviciu/ paşaportul de serviciu electronic/ paşaportul simplu/ paşaportul simplu electronic/ paşaportul simplu temporar; în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.
Sursa: digi24.ro