PSD-ul e foarte bun, e minunat, e la fel de bun şi de minunat cum a fost PCR-ul, partidul unic al clasei muncitoare, condus timp de 25 de ani de genialul conducător, „Dunărea gândirii”, „Geniul Carpaţilor”, tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu, până la victoria finală din 1989, când strălucitul conducător a fost împuşcat, şi Partidul Comunist, dat dispărut. Tot aşa azi şi cu PSD-ul, condus de genialul lui conducător, Liviu Dragnea, cel de neînlocuit, singurul care cunoaşte în detaliu „sfântul program de guvernare”, votat de întregul nostru popor prin reprezentanţii săi şi care trebuie aplicat întocmai şi la timp.
PSD-ul a avut întotdeauna lideri contestaţi, excesiv de controversaţi, foarte detestaţi: „bolşevicul” Ion Iliescu, „coruptul” Adrian Năstase, „prostănacul” Mircea Geoana, „şobolanul” Victor Ponta (Dragnea dixit). Şi acum, pentru că probabil ne apropiem iarăşi de o victorie finală, recidivistul, condamnatul cu executare Liviu Dragnea. Moscoviţi, bolşevici, corupţi, penali, prostănaci, condamnaţi la puşcărie cu executare. Doar românii nu au avut niciodată nicio vină. Ei întotdeauna s-au plâns la cine i-a ascultat, dar s-au adaptat la orice condiţii. Capul plecat sabia nu-l taie.
Noi nu am avut Budapesta 1956, Praga 1968, Solidaritatea poloneză din anii ’80, doar ne-am boicotat istoria insuportabilă până aproape că am rămas fără nicio istorie. Iar dacă îţi boicotezi sistematic istoria, de fapt, propria viaţă, nu poţi avea conducători decât ca Gheorghiu-Dej, Ana Pauker, Nicolae Ceauşescu, Ion Iliescu, Adrian Năstase, Emil Constantinescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis, Liviu Dragnea sau Victor Ponta. Ei, conducătorii, vor fi întotdeauna vinovaţi, controversaţi, contestaţi, detestaţi, dar populaţia sau poporul nu va avea niciodată nicio vină. Şi va fi mereu o victimă a condiţiilor istorice impuse din exterior şi a mizerabililor ei lideri.
Să fie această greu de povestit transformare a poporului nostru într-un „popor vegetal” (Ana Blandiana) urmarea represiunii fără egal în celelalte ţări comuniste ocupate de sovietici dintre 1944 şi 1964? Am avut cea mai extinsă rezistenţă anticomunistă, numită „rezistenţa din munţi” („codrul, frate cu românul”), rezistenţii de pe întreg teritoriul ţării au fost lichidaţi, împuşcaţi sau băgaţi în puşcării până la ultimul. „Conform Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, în timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată destinate deţinuţilor politici în care au pătimit peste 3 milioane de români dintre care 800.000 de oameni au murit” (historia.ro, Stelian Gombos, „Temniţele şi închisorile comuniste din România…”). Vladimir Tismăneanu, impostorul condamnator al comunismului, dimpreună cu „piratul” neocomunist Traian Băsescu, s-a născut la Braşov, pe atunci Oraşul Stalin, pentru că tatăl său fusese instalat acolo ca să se ocupe, pentru sovietici, de rezistenţa anticomunistă din munţi. Am avut deci puşcăriile şi lagărele pline de moşieri, burghezi, industriaşi, chiaburi, intelectuali, militari, preoţi şi de orice opozant real sau imaginar. Am avut colectivizarea, când Nicolae Ceauşescu a împuşcat el însuşi ţărani. A fost atunci slăbită pentru multă vreme fibra poporului nostru? Foarte probabil. În anii tranziţiei, 4 spre 5 milioane de români, mulţi dintre cei mai buni, au părăsit România, o nouă slăbire a fibrei naţionale.
Ultima şedinţă a CExN al PSD aruncă o lumină teribilă asupra întregii Românii încă vii. Toţi liderii PSD, baroni sau baroneţi, îl susţin prin ridicare de mână ca un singur om pe providenţialul lor condamnat. Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, prim-ministru improbabil, vor repara legile justiţiei din condiţia lor evidentă de impostori şi infractori. Susţinuţi indefectibil de impostorii şi infractorii din CExN al PSD. Ce n-a văzut Parisul! De cealaltă parte a eşichierului, pe aşa-zisa dreaptă, Klaus Iohannis întârzie nepermis de mult să pună în aplicare o hotărâre definitivă, irevocabilă şi imediat aplicabilă a Curţii Constituţionale. Procuroarea-şefă a DNA, cea demisă de facto de Curtea Constituţională, în clar şi în scris, acordă interviuri într-o mare veselie în presa străină, cea pe arginţi tocmită.
Securişii noştri pretins patrioţi l-au menţinut în funcţie pe Nicolae Ceauşescu cel puţin 15 ani mai mult decât trebuia ca să se lupte cu ruşii şi cu ungurii. În fapt, îşi apărau interesele lor meschine cu orice preţ. La fel astăzi, Liviu Dragnea e menţinut în funcţie împotriva „statului paralel”, împiedicând venirea la putere a unui eventual guvern tehnocrat „nepatriotic”, împotriva lui Klaus Iohannis şi a tuturor duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi. Liviu Dragnea, împreună cu trompetele sale, se prezintă ca o întruchipare a aspiraţiilor naţionale, a statului de drept, şi cere ţării întregi să-l identifice, pe el şi pe PSD, drept salvatori ai naţiunii. Ca Nicolae Ceauşescu altădată. Aceeaşi logică. Lumea tăcută românească nu se poate asocia acum nici cu condamnatul Liviu Dragnea, dar nici cu seniorul Mihai Şora, fostul şef de cabinet al Anei Pauker. Această lume continuă deci să boicoteze istoria. Propria şi singura ei istorie. Iar consecinţele sunt marasmul politic şi societal generalizat, insuportabil.
Suntem noi o „democraţie originală” sau poate chiar mai mult, un nenorocit stat paralel cu realitatea, cu legile scrise şi cu cele nescrise, cu elementarul bun-simţ? Mai e cineva ca noi în Europa? Europa e cu ochii pe noi…