1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

România, campioană între statele UE la creșterea prețurilor

România, Slovacia şi Ungaria au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE, potrivit Oficiului European de Statistică.

Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost în septembrie 2019 de 0,8%, în scădere faţă de 1% în august, şi de 1,2% în Uniunea Europeană, în scădere faţă de 1,4% luna precedentă, arată datele Eurostat publicate miercuri. În schimb, în septembrie 2018, rata inflaţiei în zona euro era de 2,1% iar în UE de 2,2%.

Cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE au fost înregistrate luna trecută în România (3,5%), Slovacia (3%) şi Ungaria (2,9%), iar cele mai scăzute în Cipru (minus 0,5%), Portugalia (minus 0,3%), Grecia, Spania şi Italia (toate cu 0,2%).

În cazul zonei euro, cea mai ridicată contribuţie la rata anuală a inflaţiei a venit de la tarifele la servicii (0,66 puncte procentuale), urmate de preţurile la alimente, alcool şi ţigări (0,29 puncte procentuale) şi preţurile la energie (minus 0,18 puncte procentuale).

În schimb, inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a situat la 1,2% în septembrie, în creştere faţă de 1,1% în august.

Sursa: digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

PNL dorește încă o dezbatere publică despre taxele și impozitele locale

Pentru interesul comunității timișorene, pentru ca cetățenii și mediul economic din Timișoara să câștige cu adevărat, cu înțelepciune și precauție, PNL cheamă decidenții politici...

Citește și :