Deși presa internă este bombardată cu tot felul de opinii alarmiste referitoare la un iminent colaps al economiei noastre, aceste opinii sunt lipsite de o elementară validitate.
Cei care susțin că actuala creștere economică de care beneficiază în acest moment România este „nesustenabilă” folosesc două tipuri de argumente: unul „științific” și unul „empiric”. Primul argument se bazează pe următoarul silogism: dacă consumul crește mai rapid decât investițiile, atunci creșterea economică devine, în scurt timp, nesustenabilă. Cel de-al doilea argument se bazează pe aserțiunea că reculul din 2008 al economiei românești a fost determinat de creșterea excesivă a consumului. În opinia acestor „experți”, creșterea economică bazată pe creșterea cheltuielilor de investiții este „bună”, iar cea bazată pe creșterea consumului este „rea”.
Nota bene: creșterea economică implică, în mod necesar, atât creșterea producției de bunuri de consum, cât și a celei de bunuri destinate investițiilor (echipamente, clădiri, infrastructură de transport, cercetare-dezvoltare). Ținând cont de corelația extrem de complicată dintre consum și investiții, creșterea economică este sustenabilă doar atunci când se produce „exact cât trebuie”, atât în privința bunurilor de consum, cât și a celor destinate investițiilor. Drept urmare, creșterea cheltuielilor pentru investiții și a celor pentru consum reprezintă, în anumite condiții, factori care pot accelera sau încetini creșterea economică. Cu alte cuvinte, creșterea economică bazată pe creșterea prioritară a investițiilor reprezintă doar o oportunitate, și nu o rețetă magică.
Vă propun acum două studii de caz. Să analizăm mai întâi traiectoria creșterii economice înregistrate de România în perioada 2000–2017 în raport cu dinamica creșterii cheltuielilor de consum și a celor de investiții. După cum este cunoscut, România a înregistrat între 2000 și 2008 o creștere economică medie anuală de 6,49%, după care a urmat reculul din intervalul 2008–2010, când produsul intern brut a scăzut cu o rată medie anuală de 4,37%. (1) Dar a fost determinat aceast recul de creșterea excesivă a consumului? Nici vorbă de așa ceva! Datele prezentate în continuare reflectă în mod indubitabil că reculul economic din 2008 a fost determinat de excesul de investiții, și nu de consumul excesiv!
| România | % din PIB | |||
| 2000 | 2008 | 2010 | 2017 | |
| Consum | 85,5 | 79,8 | 79,1 | 77,7 |
| Investiții | 19,8 | 33,2 | 27,1 | 24,4 |
Sursa: www.ec.europa.eu.
Într-adevăr, analizând datele precedente, se poate observa, fără nicio dificultate, că investițiile din economia românească au crescut în perioada 2000–2008 de la 19,8% la 33,2% din PIB, iar consumul a scăzut de la 85,5% la 79,8% din PIB! Pe de altă parte, analizând aceleași date, se poate observa că actuala etapă de creștere economică (2010–2017) nu este determinată de o creștere excesivă a consumului, care s-a redus de la 79,1% la 77,7% din PIB, ci de o creștere a productivității investițiilor. Non multa sed multum, nu?
Cel de-al doilea stuidiu de caz vizează evidențierea factorilor determinanți ai creșterii economice de care a beneficiat China în acest mileniu. De ce am ales China? Din două motive. Pentru că este vorba de țara care a înregistrat cea mai amplă și cea mai îndelungată creștere economică din istoria omenirii. Drept urmare, China a depășit SUA, în 2014, în privința valorii produsului intern brut cuantificat în dolari internaționali, aceste decalaj fiind, la sfărșitul anului trecut, de aproape 4 trilioane dolari internaționali (23 159,1 vs 19 390,6 miliarde dolari internaționali)! Pe de altă parte, China a beneficiat în acest mileniu de o creștere economică explozivă, dar extrem de eficace, o creștere în care investițiile au jucat un rol preponderent. Astfel, China a înregistrat în perioada 2000–2011 o rată medie anuală de creștere de 10,4% (!), în timp ce ponderea investițiilor în PIB a crescut de la 34,3% la 48% din PIB! Incredibil, nu? Cu toate aceastea, economia Chinei nu a fosat afectată de colapsul din 2008, așa cum s-a întâmplat în cazul „celor mai avansate economii ale lumii”. Oare de ce? Pentru că investițiile din economia Chinei s-au redus între anii 2011 și 2017 de la 48% la 44,4% din PIB, iar consumul a crescut de la 50,2% (!) la 54,2% din PIB!
(2)Cu alte cuvinte, anul 2011 a reprezentat pentru economia Chinei un moment de inflexiune, un moment în care chinezii au redus turația unui motor suprasolicitat (investițiile) și au accentuat rolul consumului în procesul de creștere economică. Dar nu s-a întâmplat același lucru și în România? Și atunci, de ce avem atâția „experți” care glosează despre „nesustenabilitatea” creșterii economice din țara noastră? Pentru că fiecare țară are parte de intelectualii și de politicienii pe care îi merită!
Surse: 1. www.ec.europa.eu; 2. www.imf.org.