Un raport al grupului GLOBSEC din Bratislava arată că România se confruntă cu cele mai mari probleme dintre statele din Estul Europei când vine vorba de a-i convinge pe cetățeni să se imunizeze împotriva coronavirusului.
În România, rata celor dispuși să se vaccineze era, în octombrie 2020, de 45%, iar în martie 2021 era de 46%. Semn că „România nu reușește să stimuleze dorința cetățenilor de a se vaccina anti-Covid”, notează raportul GLOBESEC, în care este subliniat că avem printre cele mai rapide campanii de vaccinare din blocul comunitar.
Guvernul ar urma să se confrunte cu o provocare în săptămânile care urmează, estimează autorii raportului, câtă vreme cei care vor să se vaccineze s-au imunizat ori sunt pe cale să facă acest lucru.
În Bulgaria, rata populației dispusă să se vaccineze în octombrie 2020 era de 23%, iar în martie crescuse la 38%. Iar în Ungaria, 45% ar fi vrut în octombrie, dar rata a crescut la 72% în martie anul acesta.
România a contractat suficiente doze pentru 10 milioane de oameni și și-a propus să vaccineze 5 milioane de persoane până la sfârșitul lunii mai, notează GLOBESEC. „Până în prezent, aproximativ 3.250.000 de persoane au fost vaccinate – cu o singură și cu ambele doze – în această țară cu o populație de 19 milioane”, se mai arată în raportul GLOBESEC.