România se apropie de 12.000 de cazuri de infectare cu COVID-19. Numărul deceselor a urcat la 685, iar săptămânile următoare pot atârna greu în evoluția epidemiei. Lumea a acceptat că 1 Mai pică, în acest an, sub incidenţa Stării de Urgenţă, și și-a îndreptat speranțele către data de 15. Când autoritățile, în frunte cu președintele, au anunțat o oarecare relaxare.
Ideea este că există două tabere. Cea a oamenilor obosiţi de atâta izolare şi a celor care au mici afaceri: restaurante, frizerii, saloane, cabinete stomatologice, care s-au văzut fără serviciu, pe de o parte şi, pe de altă parte, tabăra autorităţile care vor şi trebuie să ţină epidemia în frâu, pe cât posibil.

Este posibil să urmăm exemplul altor ţări europene, care merg pe regulă treimii. Nu mai mult de trei persoane într-un grup, nu mai mult de o treime din scaunele de la restaurant ocupate, nu mai mult de o treime din locurile din sala de cinema vândute şi tot aşa.