7.1 C
Timișoara
miercuri 8 ianuarie 2025

Român, trimis în judecată pentru trafic de migranți

Un român a fost trimis în judecată pentru trafic de migranți. Acesta a reușit să introducă în țară un grup de 12 migranți, în noiembrie 2019.

Potrivit rechizitoriului: ”în data de 20.11.2019, în jurul orei 06.30, organele de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara – Sectorul Poliției de Frontieră Moravița au prins în flagrant pe inculpatul B.G.C. în timp ce acesta transporta în interiorul unui autovehicul tip microbuz, pe Drumul Național 57, un grup format din 12 cetăţeni de origine afro-asiatică, care trecuseră fraudulos frontiera dintre Serbia și România, pentru ca aceștia să treacă ulterior ilegal frontiera spre Europa de Vest, primind în schimbul acestui serviciu un folos patrimonial.”

Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Centura ocolitoare a localității Voiteg aproape de finalizare / VIDEO

Continuă lucrările de infastructură în tot județul. Cel mai mult se insistă pe șantierele de drumuri. Până se finalizează întreaga centură de ocolire a...

Aproape 20.000 mp de spații verzi noi în Timișoara în 2024

Suprafața verde din Timișoara s-a extins cu aproape 20.000 mp în anul 2024, în urma amenajărilor realizate de Primăria Municipiului în zonele Lunei, Blașcovici...

Citește și :