Costinel Munteanu, un român de 41 de ani plecat la muncă în Italia, a dispărut după numai două zile de la momentul în care a ajuns în Peninsulă, iar acum familia îl caută cu disperare.
Costinel a ajuns pe 10 august în Italia, stabilindu-se la unul dintre nepoţii săi, în Ronco All’Adige, provincia Verona.
Conform site-ului emisiunii Chi L’Ha Visto, luni, pe 12 august, Costinel a început treaba la noul loc de muncă. În jurul orei 13.00 a plecat spre casă, dar nu a mai ajuns, iar de atunci nimeni nu l-a mai văzut.
Rudele lui se tem de ce este mai rău, respectiv că poate Costinel s-a sinucis sau i s-a făcut rău şi nu a avut cine să-l ajute. Costinel Munteanu are 41 de ani, 1,65 metri înălțime, ochi căprui, păr șaten și în momentul dispariției era îmbrăcat cu un tricou roșu, pantaloni scurți de culoare albastră și încălțăminte sportivă de culoare gri.