Român din vestul țării care lupta în Legiunea Străină, mort în Africa!

5151

Un subofiţer orădean care lupta în Legiunea Străină, o unitate de elită a armatei franceze, creată pentru soldaţi voluntari, a murit, săptămâna aceasta, în Djibouti (Nord Estul Africii, în Golful Aden), în timpul unui accident produs în timpul unui antrenament.

Este vorba despre Sorin Lipovan, în vârstă de 32 de ani, care a fost implicat într-un antrenament pe 7 noiembrie. Informaţia a fost sesizată BIHOREANULUI, sâmbătă, de către un camarad de-al acestuia.

„Un subofiţer al Regimentului 1 de Cavalerie din Legiunea Străină a murit în această dimineaţă în Djibouti, unde se afla într-o scurtă misiune, din cauza unui accident rutier, în timpul unui antrenament. Doi legionari au fost răniţi în accident, dintre care unul grav. Suntem în partea familiilor lor şi ne vom manifesta solidaritatea noastră legionară cu această ocazie”, se arată într-un scurt comunicat despre incident, postat pe pagina de Facebook a regimentului în care lucra orădeanul.

Potrivit informaţiilor disponibile pe contul său de Facebook, Sorin s-a născut în Oradea, iar în ultimii ani era stabilit în Franţa, pe Coasta de Azur. Tânărul era căsătorit cu o orădeancă şi aveau un copil mic. El a absolvit Colegiul Tehnic Constantin Brâncuşi din Târgu Mureş, promoţia 2010, şi era specializat în Inginerie managerială şi tehnologică.

În Legiunea Străină lucra din 2010.

sursă: ebihoreanul.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.