Lupta pentru următorul mandat în scaunul de primar al Timișoarei se dă între Dominic Fritz și fostul edil, Nicolae Robu. Am ieșit în piețele din Centru să aflăm ce cred locuitorii orașului despre modul în care ultimele două administrații cârmuit orașul de pe Bega.
În rândul timișorenilor părerile sunt împărțite
Jumătate din cei chestionați consideră că actuala administrație s-a descurcat bine și se declară încântați de proiecte precum noile mijloace de transpot sau amenajarea zonei centrale. De regulă, susținătorii actualei administrații sunt persoane mai tinere. Totuși există și voci care nu s-au declarat foarte încântate.
În ceea ce-l privește pe Nicolae Robu, fostul edil al Timișoarei, cei mai mulți dintre locuitorii care îl susțin sunt oameni în vârstă, după cum am aflat întrebând persoane și în alte zone din oraș.
Care sunt argumentele pe care ei le-au adus în discuție, dar și care a fost, pe atunci, gradul de satisfacție privind calitatea vieții, citiți în numărul 365 al ziarului Banatul Azi. Ziarul se găsește la chioșcurile de presă începând de joi, 11 aprilie.