Robu renunță la ACS Poli. „Rămân simplu privitor și, ocazional, jucător”

420

ACS Poli Timișoara a ajuns, în numai două sezoane, din prima ligă în cel de-al treilea eșalon. Gruparea aflată în insolvență a încheiat, weekendul trecut, conturile cu liga secundă, iar la finele meciului, administratorul special (președintele grupării) Radu Birlică anunța că pleacă de la club. La câteva zile distanță și edilul-șef, Nicolae Robu, își anunță „retragerea”.

Într-una din nenumăratele sale postări de pe pagina de facebook, Nicolae Robu a ținut să anunțe că va rămâne simplu spectator și, ocazional, jucător, al fenomenului. „M-am zbătut aproape de unul singur din 2015 încoace să asigur finanțare acestei echipe, rugându-mă în stânga și-n dreapta. Nu de puține ori, ruga mi-a ajuns la frontiera cu milogeala. Extrem de puțină lume mi-a răspuns, majoritatea prieteni sau în orice caz apropiați, care de fiecare dată au declarat că o fac pt mine. Le mulțumesc tuturor!

Ajunsesem într-o bună postură în 2017, cu un lot bun, cu care am reușit să învingem CFR Cluj la Timișoara, într-un meci memorabil -și am fost prima echipă care am făcut-o!- și imediat apoi pe veșnica noastră rivală Dinamo, la București. ANAF Timiș ne-a luat, însă, toți banii de la Ligă dedicați susținerii turului -720.000 euro!-, lucru care nu s-a mai întâmplat niciunei echipe nici până atunci, nici după, deși cel puțin jumătate aveau datorii la stat mai mari ca noi! Acest fapt a însemnat începutul sfârșitului.

Am retrogradat din Liga 1 în Liga 2 în 2018, iar apoi din Liga 2 în Liga 3 în 2019, lipsa de finanțare implicând șocuri mari în lot, dovedite fatale. Și după 2017, de departe cea mai mare parte a finanțării tot subsemnatul am rezolvat-o. M-au ajutat, în tot acest timp, d-nii Radu Birlica, singurul care a acceptat responsabilitatea de Președinte în situația dată și profesorul Viorel Boiț, mereu alături. Le mulțumesc lor și tuturor antrenorilor care s-au străduit să servească fenomenul istoric Poli, la echipa I și la Centrul de Copii și Juniori, centru mereu cu performanțe peste echipa I. În mod special, îi mulțumesc profesorului Răchită, extrem de seriosul și dedicatul Vivi Răchită și îmi exprim regretul că a venit la noi prea târziu pt a ne mai putea salva.

Performanțele clubului din toți acești ani sunt cunoscute, ca și nereușitele, mult mai numeroase ca primele. N-o să le enumăr, dar cer ca cineva să o facă.

Fac, însă, și cu această ocazie, cunoscut faptul că ACS POLI este, urmare a strădaniilor mele și a bunăvoinței d-lor Marian Iancu și Viorel Boiț, în posesia palmaresului istoric “POLI TIMIȘOARA”, de la 1921 până în prezent și a drepturilor asupra numelui “Poli” și a derivatelor și culorilor alb-violet în fotbal. Și că are o zestre de jucători tineri, valoroși, considerabilă. Și nu ascund, desigur, că asociația ACS POLI, având ca membri asociați Consiliul Local Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Universitatea Politehnica Timișoara este în insolvență.

Acestea fiind zise, anunț că eu pun punct pt totdeauna implicării mele în fotbal, rămânând de-acum doar simplu privitor și jucător de plăcere.

Dacă există persoane / firme interesate să preia ACS POLI, rog contactarea celor trei membri asociați menționați -CLT, CJT, UPT-. Subsemnatul am disponibilitatea să fiu mijlocitor, dar atât și numai atât!

Să fim optimiști! Hai Poli!”

 

1 COMENTARIU

  1. O invenție inutilă această echipă, menită să saboteze viața sportivă a orașului și să producă ambiguitate. Palmares, culori, denumire… nici în vis nu le-ar putea deține, întrucât dacă nu au venit pe filiera Baia Mare și nu puteau veni nici de la Recaș, Iancu sau Boiț.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.