Robu nu dă mâna cu 3 persoane! Dugulescu e una dintre ele-VIDEO

1198

Alegerile locale s-au încheiat şi a venit rândul negocierilor între partide pentru formarea majorităţilor în Consiliul Judeţean Timiş şi Consiliul Local Timişoara. Însă, pe plan local, PNL Timiş continuă lupta electorală. Şi asta pentru că la Şag, rezultatul de egalitate a dus la organizarea unui nou tur de scrutin, în 19 iunie.

„Avem un tânăr coleg care a făcut o treabă foarte bună şi care la un moment dat era câştigătorul alegerilor de la Şag. Va fi până la urmă câştigătorul de la Şag. Scorul de la prima rundă, asociat cu ce s-a mai întâmplat acolo în favoarea PNL şi ce vom mai face noi ca aport în campania pe care o mai avem la dispoziţie până duminica viitoare, suntem convinşi că vom mai avea un primar din zona periurbană. Am crescut cu numărul de primari, avem 38. Avem primari în localităţi foarte importante la Buziaş, Moşniţa Nouă, Ghiroda şi Dudeştii Vechi”, a declarat Robu, preşedintele PNL Timiş.

PSD a câştigat cele mai multe primării din judeţ, dar PNL nu consideră rezultatele „dezastruoase”.

„Rezultatele nu sunt dezastruoase. Nu avem o majoritate în CJ nici în CL, de unii singuri, şi acestea sunt nerealizări ale noastre, dar considerăm că rezultatele sunt bune, nu excelente. Mi-ar fi plăcut să fie foarte bune, dar mergem înainte”, a adăugat Robu.

La Timişoara, negocierile sunt pe final

În reşedinţa de judeţ, Timişoara, lucrurile sunt clare. Nicolae Robu va începe al doilea mandat. Dar nu are majoritate, aşa că a început negocieri şi cu minorităţile naţionale.

„Am purtat negocieri cu reprezentanţii UDMR. Continuăm discuţiile săptămâna viitoare când le vom şi încheia”, a spus Robu.

În ceea ce priveşte o eventuală alianţă cu PMP pentru formarea majorităţii în Consiliul Local Timişoara, Nicolar Robu este foarte clar: nu dă mâna cu Marius Dugulescu.

„Evident că toată lumea vrea să negocieze, pentru că aşa se întâmplă în politică în general. Eu sunt un tip direct: sunt persoane cu care eu niciodată nu o să accept să dau mâna. Există 3 persoane cu care eu nu pot da mâna. Marius Dugulescu este una dintre acestea”, a spus Nicolae Robu.

PNL recunoaşte şi pierderile pe care le-a înregistrat în judeţul Timiş, la primării.

„Am pierdut urât la Lugoj, la Recaş şi la Săcălaz. Speram un scor mai bun. La Săcălaz speram să fim lipiţi de Todaşcă. Unde am pierdut am pierdut urât, unde am câştigat, am câştigat frumos. Am avut şi scoruri la mustaţă, au fost diferenţe de 11 sau 17 voturi”, a spus Dan Popa, co-preşedintele PNL Timiş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.