Robu își declară susținerea pentru Bușoi!

148

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu. și-a declarat public susținerea pentru Cristian Bușoi în cursa pentru șefia Partidului Național Liberal.

Edilul Timișoarei a postat pe pagina de Facebook decizia sa susținere:

AM DECIS SĂ FIU ALĂTURI DE CRISTIAN BUȘOI !
Am decis să fiu alături de Cristian Bușoi în alegerile interne ale PNL pentru funcția de Președinte, convins că e opțiunea cea mai bună pentru partid, la momentul actual.
Motivele sunt mai multe.
1. A dat importanța cuvenită școlii, formării sale ca profesionist, intelectual și politician, iar portofoliul său de studii oglindește asta cât se poate de convingător.
2. Are o bogată experiență politică, deși este tânăr -39 de ani-, intrând de tânăr în partid și deținând, apoi, pas cu pas, așa cum le stă bine celor ce aspiră să ajungă la vârf, toată paleta de funcții ierarhice, mai întâi la organizațiile de studenți și de tineret (CSL, TNL), apoi la seniori, la început la nivel județean -în Mehedinți și Timiș-, iar apoi la nivel național.
În ultimii ani, a condus organizația PNL București, mai întâi ca președinte interimar, apoi ca președinte ales și a fost numit prin vot de către BPN drept secretar general național interimar.
3. A fost parlamentar, este europarlamentar și a exercitat cu succes și diverse funcții executive.
4. Are viziune și o viziune modernă asupra modului în care trebuie făcută marea politică: cu deschidere și nu în izolare, cu concentrare pe mizele mari, ale țării, ale comunităților de la diferitele niveluri și ale cetățeanului însuși și nu cu irosire în teme mărunte și dispute politicianiste derizorii
5. Este un bun comunicator. Are excelente abilități de relaționare, prin care și-a construit și va fi capabil să construiască în viitor și pentru partid conexiuni importante, în țară și în străinătate.
Pentru toate acestea, opțiunea mea pentru funcția de Președinte PNL pentru mandatul 2016 – 2020 este CRISTIAN BUȘOI!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.