Robu ,,dă pe față” bătălia sa cu primarii liberali proveniți din PDL!

593

După scandalul de aseară, când 18 primari PNL şi-au dat demisia din Biroul Permanent Judeţean, fiindcă nu au putut să-şi numească propriul candidat pentru Camera Deputaţilor, acuzându-l pe Nicolae Robu că şi-a impus oamenii săi pe locurile eligibile, edilul Timişoarei şi, în acelaşi timp, preşedintele PNL Timiş vine cu lămuriri.

În spiritul transparenței pe care am promovat-o mereu, în toate funcțiile deținute, fac cunoscute următoarele:
La ședința de astăzi a BPJ Timiș, având ca principal punct pe ordinea de zi stabilirea listelor de candidați pentru Senat și Camera Deputaților, nu s-a putut ajunge la consens. Eu, ca Președinte PNL Timiș, am propus împărțirea paritară a celor 4 locuri 100% eligibile: locul 1 Senat și locurile 1, 2 și 3 Camera Deputaților, două unor candidați proveniți din fostul PDL (locul 1 Senat și locul 1 Camera Deputaților) și două unor candidați proveniți din fostul PNL (locurile 2 și 3 Camera Deputaților). Un grup de primari (18) au insistat ca locul 3 Camera Deputaților să revină unuia din cei doi candidați din rândurile lor. Nu am acceptat, pentru că, acceptând, s-ar fi ajuns la situația ca 75% din locurile 100% eligibile să revină unor candidați din fostul PDL și doar 25% unor candidați din fostul PNL. Am propus, însă, pentru spulberarea speculațiilor că, de fapt, mărul discordiei ar fi Marian Vasile -un tână serios, șef de promoție la Calculatoare și care a muncit mult și competent în PNL, cunoscut ca apropiat al meu-, ca acest loc să nu-i revină „de-a gata” lui, ci să fie ocupat de cel mai bine situat la vot secret în BPJ dintre toți candidații proveniți din fostul PNL: Arădean Sorin, Cocean Liviu, Colhon Adrian, Dinulescu Dumitru, Drăgănescu Ovidiu, Mariș Daniela, Oneț Liliana, Pavlovici Cosmin, Popescu Longin, Vasile Marian. Ei, discursul unora dintre colegii primari a rămas același, cel pregătit de acasă, regăsit și în declarațiile date de ei presei.
În situația creată, deși exista cvorum pentru continuarea ședinței, am decis să întrerup lucrările și să convoc BPJ pentru continuare marți, 27.09.2016, de la ora 17.00″, a scris Nicolae Robu pe pagina sa de Facebook.

Pe surse, se vorbeşte că primarii ar fi vrut să-l impună pe Alin Popoviciu pe un loc eligibil pe listele pentru parlamentare.

Citeşte şi: În PNL Timiș e democrație, dar se face cum vrea Robu. De ce au demisionat 18 primari din BPJ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.