6.1 C
Timișoara
miercuri 25 decembrie 2024

Robu alungă ciorile cu… lumină. Soluția găsită de edil pentru parcul din spatele Catedralei Mitropolitane

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, ajunge, din nou, în atenția publică. De această dată, din cauza metodei găsită de el pentru alungarea ciorilor care de mulți ani au pus stăpânire pe parcul din spatele Catedralei Mitropolitane.

Nicolae Robu a anunțat, marți, că a instalat lampioane în copacii din spatele bisericii în speranța că lumina va să alungă ciorile. Nu a primit sfaturi de vreun expert, ci a observant chiar el că ciorile au ocolit prima locație unde pomii au fost împodobiți cu lampioane.

„De Crăciun, știți bine că s-au pus aceste lampioane prin copacii din parcarea primăriei, aici era plin de ciori. Eu am observat că nu mai sunt ciori pe aici și m-am gândit că nu le place lumina. Am monitorizat ce se întâmplă din luna decembrie, nicio cioară nu a mai apărut. Atunci am cerut șefului Direcției de Mediu să pună lampioane și în Parcul Catedralei. Ele au fost puse și alaltăseară nu a fost nicio cioară, aseară s-a făcut verificarea, am și poze, nici urmă de ciori”, a declarat Nicolae Robu, la conferința de presă de marți.

Potrivit autorităților, în parcul din spatele Catedralei au fost deja amplasate 18 lampioane. Zona verde a fost ocolită de timișoreni în ultimii ani tocmai din cauza ciorilor, băncile și aleile de aici fiind mereu murdare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

La Ieslea lui ISUS, ediția a XXXIII-a

Asociația Evanghelistică și de Caritate „Isus Speranța României” împreună cu „Biserica Creștină Baptistă Maranata”din Timișoara, organizează în adoua zi aNașterii Domnului nostru Isus Hristos,...

Regenerare Urbană Piața Mocioni: Primăria pregătește dosarul de depunere pentru finanțare europeană

După accesarea de fonduri europene pentru regenerarea zonei Traian, Primăria Municipiului Timișoara pregătește dosarul pentru o finanțare pentru Piața Mocioni. Indicatorii tehnico- economici au...

Citește și :