RO-ALERT, sistemul de anunțare a situațiilor de urgență, lansat la un an de la furtuna teribilă din vestul țării. Video

50

Românii vor fi anunțați, direct pe telefoanele mobile, despre producerea de calamități, dezastre sau catasftrofe care le pot pune viața în pericol. A fost lansat sistemul Ro-alert, prin care se distribuie SMS-uri în cazuri de forță majoră. A durat aproape un an pentru a realiza sistemul de alarmare.

Guvernul anunțase încă din octombrie 2017 că investește 30 de milioane de lei pentru ca românii să primească mesaje în situații de urgență. Ideea a apărut după furtuna din 17 septembrie 2017 din vestul țării.

”Lansarea portalului web ro-alert.ro reprezintă o nouă etapă în procesul de punere în funcțiune a aplicației RO-ALERT de avertizare și alarmare a populației în situații de urgență. Informarea populației privind funcționarea aplicației RO-ALERT este necesară pentru continuarea testelor la nivel regional și național, care sunt programate în perioada următoare. Site-ul ro-alert.ro este proiectat ca sursă completă de informare a populației și detaliază atât modul de difuzare a mesajelor de tip Cell Broadcast, cât și posibilitatea de configurare a telefoanelor mobile pentru a permite recepționarea mesajelor difuzate în situații de urgență”, transmite Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Mesajele RO-ALERT pot fi recepționate pe întreg teritoriul României acolo unde există acoperire a rețelelor publice de comunicații mobile și nu este necesară instalarea unei aplicații pe telefoanele mobile. Sistemul RO-ALERT funcționează indiferent dacă utilizatorul deține servicii de tip abonament sau prepay, iar recepționarea mesajelor nu generează costuri sau taxe suplimentare pentru utilizatori.

Mesajul de avertizare poate fi transmis doar pentru anumite zone amenințate de situații de urgență și este particularizat în funcție de tipul evenimentului produs ori prognozat. Configurarea telefonului mobil nu necesită comunicarea numelui și a numărului de telefon al utilizatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.