Risc mai mic de accidente pe un drum de lângă Timișoara! Operațiunea demarată pe DN6

311

Şoferii care ies din Timişoara pe Calea Lugojului şi ajung pe DN6 se pot lovi de restricţii de circulaţie. DRDP Timişoara a început montarea parapetului de beton median. Astfel, sensurile de mers vor fi despărțite de un parapet solid care nu va permite conducătorilor auto neatenţi să treacă pe celălalt sens de mers. Mai mult, seara, disconfortul va fi mai mic, pentru că şoferii nu vor mai fi deranjaţi de luminile farurilor celor care vin din direcţia opusă.

„Se estimează că procedurile de montare vor fi finalizate miercuri, 25 octombrie. Pentru a se putea amplasa parapetul, vor fi unele restricții de circulație. Odată terminate lucrările pe DN 6, separatoare de sens se vor monta și pe DN 69, km 27+500 – 28+000, în apropiere de localitatea Vinga, județul Arad”, au anunțat reprezentanții DRDP. Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale aflate în administrarea DRDP Timişoara pot fi obţinute de la Dispeceratul regional, la numărul de telefon 0256-246.620 sau accesând pagina de internet.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.