Din cauza temperaturilor scăzute au fost înregistrate probleme la alimentarea cu gaze naturale, în judeţul Timiş.
În comuna Dumbrăviţa, de lângă Timişoara, situaţii de acest gen au fost semnalate pe mai multe străzi.
Reprezentanții E.on confirmă apariția unor probleme de presiune pentru o parte a consumatorilor din localitatea timișeană Dumbrăvița și precizează că echipele au fost trimise pe teren pentru remedirea problemei.
Florentina Maghiar, specialist în comunicare din cadrul companiei de gaz, spune că E.on îi roagă pe consumatori să sesizeze dispecerat probleme legate de presiunea gazelor naturale. Consumatorii au la dispoziție numerele de telefon 0800.800.928 sau 0265/200.928.
Sursa: Radio Timișoara