6.2 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Risc crescut de inundații în următoarele ore în Caraș-Severin

Codul roșu de inundații este valabil joi, până la miezul nopții, pentru râurile din bazinul hidrografic Nera, în județul Caraș-Severin, a transmis Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), citat de Agerpres.

Codul vine ca urmare a precipitațiilor abundente din ultimele ore, dar și a celor prognozate să se întâmple în următoarea perioadă. Din cauza acestora, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri importante de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de pericol pe râurile din bazinul hidrografic Nera – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sasca Montană, judeţul Caraş-Severin.

De asemenea, potrivit hidrologilor, fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Micaş – bazin inferior şi Nera – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Micaş – amonte S.H. Naidăş.

Județul Caraș-Severin este vizat, în intervalul 5 iulie, ora 14.00 – 5 iulie, ora 23.00, de un cod portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată în care, potrivit ANM, vor cădea ploi care vor avea 30…40 l/mp și izolat peste 50…70 l/mp.

Ploile torențiale frecvente căzute în zona de vest a țării în ultimele două luni, în special în județul Caraș-Severin, au drept cauză umiditatea, care este „unul dintre ingredientele principale pentru formarea furtunilor”, au explicat reprezentanții ANM pentru Libertatea, duminică, 2 iulie.

„Ca să înțeleagă lumea, procesul este următorul: avem umiditate, iese soarele, se încălzește atmosfera, se ridică aerul încărcat cu umiditate și astfel se formează acești nori. De aceea, aproape cu regularitate, în fiecare după-amiază se formează astfel de furtuni în aceste zone. Umiditatea este foarte ridicată pentru că a plouat foarte mult în ultima lună și jumătate, de aceea se întâmplă ceea ce se întâmplă”, a precizat Mihai Huștiu, meteorolog ANM.

Sursa: https://www.libertatea.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Pardon!

Deci: Folosind TikTok-ul chinezilor, rușii au câștigat primul tur al alegerilor parlamentare din România prin candidatul Călin Georgescu. Cum altfel? În România, străinul este...

VIDEO | O tânără care livra mâncare a fost îmbrâncită de un individ. Reprezentanții IPJ Timiș au dat declarații

O tânără care livra mâncare nu departe de Inspectoratul de Poliție, a fost abordată marți noapte de un individ cu probleme psihice. Bărbatul n-o...

Citește și :