Start reușit doar pentru una dintre formațiile timișorene în actualul sezon al Ligii a 2-a de fotbal. Ripensia a câștigat la Brăila, în timp ce fosta prim-divizionară ACS Poli a pierdut la scor pe terenul nou-promovatei SSC Farul.
Una caldă și alta rece pentru primele echipe din Timișoara intrate în competiția ligi secunde. Dacă Ripensia a obținut un succes într-o deplasare deloc facilă, ACS Poli a capotat în fața unei echipe ce și-a făcut debutul în Liga 2 cu această ocazie.
Ripi a deschis ziua cu un 2-1 în fața Daciei Unirea Brăila, grație golurilor marcate de Monea (min. 40) și Dumiter (min. 87). Gazdele au marcat prin Lu, la jumătate reprizei secunde. Victoria este cu atât mai importantă cu cât ea a fost obținută în condițiile absenței mai multor jucători, printre care și experimentatul Gueye Mansour, din cauza unor accidentări. De notat că portarul Ripensiei a parat un penalty în minutul 71, la scorul de 1-1.
Ripensia: Dobre – Popa, Burdeţ, Apro, C. Toma – Stoi, Anghelina – Monea, Zaluschi (min. 51 – Cluci), Ungureanu – Dumiter.
Runda inaugurală a continuat cu jocul lui ACS Poli de lângă Constanța, contra lui SSC Farul. Un deznodământ sever (1-4) pentru echipa condusă de Ionel Ganea, care a avut 1-0 pe tabelă dar a încheiat în genunchi partida. Drăghici a deschis scorul din lovitură liberă în minutul 34, dar apoi erorile oaspeților l-au scos la rampă pe eroul constănțenilor, Alexandru Grigoraș, autor a 4 goluri…
Mai întâi Alin Mutu l-a ajutat cu două hențuri în propriul careu sancționat cu câte un penalty în minutele 43 și 65; după care fundașul lui Poli a și părăsit terenul fiind eliminat pentru cumul de cartonașe. Mijlocașul gazdelor a fost lăsat liber în careu în două rânduri de fundașii timișoreni și și-a completat seria perfectă în minutele 76 și 81. Final 1-4 chiar de ziua președintelui Radu Birlică.
ACS Poli: Curileac – Haruţ, A. Mutu, Basic, Dumbravă (min. 78 – Podină) – Bîrnoi, Melinte, Codrea – Mrkela (min. 84 – Velcotă), Drăghici, Popovici (min. 72 – Motreanu).
Partida Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște, din prima etapă a Ligii a 2-a, va avea loc duminică, de la ora 15.30, pe stadionul Dan Păltinișanu.