Criza se adâncește pentru Ripensia Timișoara, nou-promovata bifând sâmbătă al patrulea eșec la rând în Liga a II-a. Roș-galbenii au cedat cu 1-2 în Ciarda Roșie și au coborât pe locul 7.
Continuă seria neagră pentru nou-promovata Ripensia; fostul lider surprinzător al clasamentului are patru înfrângeri la rând și coboară loc cu loc. Ultimul eșec pentru băieții din Ciarda Roșie a venit sâmbătă dimineața, când Ripi a cedat acasă chiar în fața codașei seriei, CS Balotești. Ilfovenii au profitat din plin de ratările gazdelor și și-au jucat șansa pe contraatac. Două acțiuni rapide au decis soarte învingătoarei: 1-2.
Oaspeții au marcat primii la capătul unui prim contraatac. Hurdubei, în minutul 18, l-a învins pentru prima oară pe Rădulescu. Ripensia s-a aruncat în atac și în ciuda numeroaselor ocazii a reușit să egaleze abia la jumătatea reprizei secunde. Era minutul 65 când Ungureanu a marcat cu un șut la colțul lung. Când toată lumea aștepta golul victoriei pentru Ripi, Baloteștiul a dat lovitura tot pe o acțiune rapidă de contraatac. Rădulescu a provocat un penalty și Coman a transformat lovitura de pedeapsă: 1-2.
Ripensia: Rădulescu – Ad. Popa, Vlădia, Apro, Toma – Dumiter, Stoi, Tudor, Ungureanu – Bobină, Mediop. Au mai jucat: Matiș, Semeniuc și Golda.
Gruparea timișoreană se va deplasa în runda următoare la Afumați pentru duelul cu colega de clasament.