9.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Rezultatele misiunilor jandarmilor Grupării Mobile Timișoara, în perioada 14-19 august

Jandarmii Grupării Mobile Timișoara s-au aflat la datorie în perioada minivacanței prilejuite de sărbătoarea religioasă "Adormirea Maicii Domnului", în vederea creării unui climat de ordine și siguranță publică, pentru cetățenii aflați în întreaga zonă de responsabilitate.

Peste 350 de jandarmi au acționat pe parcursul acestor zile libere, atât independent cât și cooperare cu celelalte structuri teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne pentru menținerea ordinii și siguranței publice, precum și pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială.
În această perioadă nu au fost înregistrate incindente majore, fapt pentru care le mulțumim tuturor celor care au ales să petreacă această minivacanță în mod responsabil, respectând recomandările noastre.
În cadrul misiunilor executate în minivacanță, au fost aplicate un număr de 39 de sancțiuni contravenționale, dintre care 3 avertismente scrise şi 36 amenzi, în valoare totală de 8700 de lei, majoritatea pentru fapte prevăzute de Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. De asemenea, în această perioadă, jandarmii au intervenit la 17 evenimente semnalate prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112.

„Eforturile noastre au fost concentrate pe identificarea persoanelor care desfășoară activități ilegale sau săvârșesc fapte ilicite și în acest sens, prin măsurile active de verificare și acțiunile de prevenire întreprinse, a fost constatată o infractiune cu un autor, prevazuta de art. 193, alin. 1 din Codul Penal.
Reafirmăm faptul că siguranța dumneavoastră este prioritatea noastră și în acest sens vă asigurăm că jandarmii Grupării Mobile Timișoara vor continua să-și îndeplinească atribuțiile cu responsabilitate, fiindu-vă permanent alături” mai adaugă jandarmii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Refacem digurile de pe râul Bega avariate în urma viiturilor

Administrația Bazinală de Apă Banat (ABA Banat) vă informează că 75% din lucrările de refacere a digului de apărare pe râul Bega pe sectorul...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Azi a avut loc în mediul virtual conferința de lansarea a trei proiecte cofinanțate din Fondul Social European Plus, derulate de CCIA Timiș în...

Citește și :