Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Curtici au depistat în urma unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, 16 persoane din Irak, care au încercat să iasă ilegal din țară, cu scopul de a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
În data de 08.07.2017, în jurul orei 04.00, în cadrul unei acțiuni specifice pentru combaterea migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul SPF Curtici, județul Arad, au depistat șaisprezece persoane, 7 adulți și 9 minori, care se deplasau pe jos, printr-un lan de porumb, spre Ungaria, grupul fiind oprit în apropierea graniței și condus la sediul sectorului pentru cercetări.
Din primele verificări efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Irak, 7 adulți, cu vârste cuprinse între 27 și 44 de ani, dintre care două femei și 9 minori, cu vârste între 7 ani și 16 de ani. Toate persoanele sunt solicitante de azil în țara noastră și au declarat că intenționau să treacă fraudulos frontiera din România în Ungaria, pentru a ajunge într-un stat din Spațiul Schengen.
Cei în cauză au mai relatat în cadrul primelor cercetări că au călătorit până în localitatea Dorobanți cu mai multe taxiuri, iar de aici și-au continuat călătoria pe jos peste câmp până în momentul reținerii.
Polițiștii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză și au întocmit actele de urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.