De când cuțitul și furculița, armele albe cele mai la-ndemână de omorât timpul prin vagoanele CFR, au devenit note de subsol fără corespondență în Mersul trenurilor, resemnarea a rămas tehnologia secretă a călătorului pe drumuri de fier. Dacă n-o deții, n-are rost să te apropii măcar de ghișeul de bilete sau de panourile cu Sosiri și Plecări. Iar dacă o ai, vei constata încă o dată — de fiecare dată — că nebănuite sunt căile ferate ale românului. Nebănuite de ceva bun pe lumea asta carpato-danubiano-pontică, acum, când începutul verii, mai ales, te face să visezi la fereastra vagonului, ca un argonaut la Lâna de Aur. Odată îmbarcat, însă, Lâna de Aur te-ntâmpină pe bigudiuri din trafaleturi de Praktiker, ce-au zugrăvit cândva o realitate mai bună și n-au fost spălate la timp. Și n-ai vrea să fii un Iason cu tichet de casa a II-a chiar așa, pe nepusă masă!
Pe Timișoara–București am trăit multe: cai loviți de locomotivă, pantografe defecte, șine avariate, macazuri înțepenite. Câte și mai câte?! Am întârziat cu minutele. Care s-au făcut ore, orele zile, zilele luni — îmi place să cred că n-am ajuns totuși la vârsta de un an de-ntârziere feroviară. Sunt încă tânăr! Dar copt: am înțeles că trenul de plăcere de pe vremea lui Caragiale a devenit, pe rând, tren de nevoie, de supliciu, de coșmar. Indiferent de denumirea lui: Rapid, Intercity, InterRegio. Că însuși CFR-ul a tăiat, una câte una, corzile (inclusiv razele și diametrele) vocale ale roților de tren — după modelul propus în privința câinilor de un consilier local nebun din Mediaș. Că „glasul roților…” e tot mai stins pe an ce trece. Pe Mers al trenurilor ce se schimbă. Dar nu pot înțelege de ce n-am schimba publicația Mersul… în Reversul... Fiindcă de fața actuală a trenurilor noastre ne-am săturat de-a binelea. Și ne-am alege, astfel, în locul unei opere de ficțiune, cu o capodoperă thriller. Resemnarea n-ar mai fi niciodată arma călătorului, ci răzbunarea inteligentului mijloc de transport în comun. Puțin optimism la 40 de km pe oră nu strică! 40, pe vreme nici prea-prea, nici foarte-foarte! Pentru că nimic nu e mai meteosensibil în țara asta decât mersul trenurilor.
Într-un asemenea Revers, infrastructura feroviară ar putea rămâne cum e: baltă! Reliefându-ne o dată în plus frumusețile patriei. În consecință, viteza medie ar scădea până la valori care nu ar mai face sesizabile întârzierile. (De fapt, cuvântul „întârziere” ar fi cvasiinexistent în noua lucrare, fiindcă-și va fi pierdut sensul de specialitate a casei: călătorii n-ar mai întârzia, pentru că n-ar mai fi nici ore de plecare, nici de sosire, trenurile nemaicirculând „fără oprire până la”, ci pur și simplu „fără oprire” și-atât. Și ar putea fi luate din mers, de pe orice rută.) Garniturile ar trebui să cunoască însă transformări substanțiale: să aibă în componență numai vagoane-restaurant și de dormit, cotate cu stele, în cazul trenurile InterRegio, și cu margarete, în cazul celor Regio. Ar putea apărea trenuri cu specific: italian, chinezesc, tailandez. Numerotarea vagoanelor ar începe cu csárda sau cu taverna grecească. Totodată, pentru fumători, ar putea fi construite vagoane-terasă deschise și amplasate în fața locomotivelor, pentru a fi complet izolate de restul garniturii. Iar „apreciatele” Săgeți albastre ar deveni automotoare-lounge sau cofetărie. Din garniturile feroviare ar lipsi însă cu desăvârșire vagonul-restaurant cu specific românesc, pentru a nu se deturna și această, ultimă, tentativă de salvare literară a CFR. Cel puțin „până la reglementarea situației”. N-am mai investi în utilitate, ci în plăcere. Și am stimula consumul prin suplimente de masă în loc de viteză. Iar străinii ne-ar vedea țara cu alți ochi. Chiar dacă roșii după câteva „stații”, ca lanternele unor clasamente fotbalistice după câteva etape.
Și ce mult am circula stând și bine! Pe când aceste rânduri scrise între Craiova și Timișoara, marți, 31 mai a.c., în IR 72, tren internațional București–Budapesta, fără vagon-restaurant, și-ar găsi locurile ocupate de versuri de pahar cu apă minerală proaspătă și rece pentru-nceput. Și cine știe cu ce pentru sfârșitul călătoriei mai lungi cu.. 60 de minute decât era, bine-nțeles, „regulat”.