1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Reverențele publicistului cultural

Reverențe pentru semeni (editura Tim) este cea de-a 19-a carte a publicistului reșițean Titus Crișciu, una în care strânge interviurile pe care le-a realizat, în 2018, cu personalități culturale din țară, portretele și evocările unor oameni din Banat, precum și „note și consemnări diverse”. Actorul Marcel Iureș, scriitorii Nora Iuga, Tudorel Urian, Zenovie Cârlugea și ufologul D.A. Farcaș sunt cei care răspund întrebărilor jurnalistului. Din seria lungă de personalități bănățene evocate de autor, importante pentru identitatea acestei zone de Vest zone a țării, i-aș amintit pe Traian Vuia, dr. Ion Sârbu, Alexander Tietz, Constantin Daicoviciu, Constantin Lucaci, Pavel Șușară, Ion Florian Panduru, Vasile Tudor Crețu, Cazimir Kurta, Ion Românu, Damian Vulpe, Horia Pătrașcu, Ioan Cărmăzan, Traian Doda, Tiberiu Mănescu, Petru Comisarschi ș.a.

Un bun cunoscător al Banatului și al lumilor sale culturale care îi dau contur și relief, al oamenilor cu care stă de vorbă ori despre care scrie, Titus Crișciu își aduce, și cu acest volum, un aport la mai buna fixare în conștiința publică și chiar în istorie a unor identități de excepție. Domnia sa este un afectiv care nu-și pierde obiectivitatea, un admirator implicat în viața comunității, or tocmai aceste calități fac ca Reverențe pentru semeni să fie o carte necesară celor care vor să știe lucruri în plus, chiar în premieră, despre lumea admirabilă în care trăiesc.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :