Reunire bogată-n noutăți la Poli

134

SCM Politehnica a dat startul la programul de pregătire pentru încă un sezon; unul în care oficialii nu concep să rateze calificarea în cupele europene. Pentru îndeplinirea obiectivului, studenții l-au înregimentat pe ultimii metri pe internaționalul Alin Șania.

Handbaliștii timișoreni și-au încheiat vacanța de vară și au început munca. Îi așteaptă antrenamente grele și minim 10 meciuri amicale, totul cu un singur scop: acela de a fi pregătiți 100% la startul campionatului. Target-ul este ocuparea unei poziții din cupele europene.

”Obiectivul nostru calificarea în cupele europene, fie că o vom face prin clasarea pe locuril 1-4 în campionat ori prin câștigarea Cupei României. Ne așteaptă un campionat greu, cu multe meciuri tari pentru că nivelul a crescut și mai mult. Toate echipele s-au întărit, nimeni nu a stat degeaba”, a anunțat vicele secției de handbal, Dan Dumitru.

În ultima zi înaintea reunirii Poli a mai făcut o mutare pe piața transferurilor. Violeții l-au înregimentat pe Alin Șania, internaționalul român din curtea lui Dinamo. Interul stânga s-a despărțit de echipa campioană la doar câteva zile de la reunirea bucureștenilor, nemulțumit de statutul de rezervă.

”Mi-am dorit să joc mai mult și cu ultimele tranferuri de la Dinamo a devenit clar că nu va fi posibil. Am acceptat din prima oferta Timișoarei pentru că e una dintre echipele cu tradiție ale campionatului și oamenii de aici sunt profesioniști”, a explicat internaționalul în vârstă de 34 de ani.

Programul de pregătire al lui Poli va fi perturbat însă de lucrările de cosmetizare de la sala Constantin Jude. Suprafața de joc este în această perioadă revopsită și asta o exilează pe Poli în sala de la Buziaș cel puțin până în data de 5 august.

”Principala noastră problemă este aici în sala noastră. Sperăm să fie cât mai repede gata și să revenim aici. Ne așteaptă un an foarte greu, în care constanța și lipsa accidentărilor vor juca un rol determinant pentru toate echipele. Odată cu aducerea lui Șania am lotul pe care mi-l doresc, avem jucători valoroși pe toate posturile”, a subliniat și antrenorul Pero Milosevic.

Poli a efectuat în această vară cinci transferuri. Au venit românii Flavius Câmpan și Alin Șania (ambii de la Dinamo), Didi Hrimiuc (HC Vaslui) și sârbii Milos Orbovic (Voijvodina Novi Sad), Krsto Milosevic (CSM București).

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.