12 C
Timișoara
luni 16 septembrie 2024

Rețele noi de apă și canalizare în patru localități din Timiș

Aquatim a semnat în data de 5 septembrie 2024 contractul de lucrări „Extindere rețele de distribuție apă potabilă și canalizare menajeră, branșamente de apă și racorduri de canal în localitățile Gătaia, Deta, Ciacova, Liebling” cu firma SC Romtim Instal SRL. Contractul are o valoare de 2.335.115,14 lei, fără TVA, iar durata de execuție este de 6 luni, urmate de 36 luni garanție.

Obiectul contractului îl constituie implementarea unui număr de patru proiecte de extinderi rețele de apă și canalizare în localitățile de mai sus. Mai exact, fiecare localitate va beneficia de conducte noi de apă și canalizare, branșamente și racorduri, cămine de vane, cămine de branșament, canale colectoare și hidranți.
Acest contract face parte din proiectul „Extindere rețele de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2000 locuitori echivalenți în județul Timiș”, în cadrul căruia locuitorii din localitățile de mai sus, dar și din Timișoara și Recaș, vor beneficia de extinderea rețelelor de apă potabilă și de canalizare.

Prin intermediul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă se urmărește consolidarea cadrului de reglementare pentru managementul sustenabil al sectorului de apă și apă uzată și accelerarea accesului populației la servicii de calitate conform directivelor europene. De asemenea, se dorește creșterea gradului de acces al populației, în special din zonele rurale, la un serviciu public de apă și canalizare conform cu cerințele Directivelor europene și accesibil tuturor categoriilor sociale. Totodată, în timp, se dorește îmbunătățirea igienei, sănătății și bunăstării la nivelul comunităților/gospodăriilor beneficiare.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :