Restricții de circulație în Timișoara

74

Primăria Municipiului Timișoara aduce la cunoștința cetățenilor că circulația va fi închisă pe următoarele străzi sau tronsoane, după cum urmează:

– Până în 10 iulie se va închide traficul rutier pe str. Academician Remus Răduleț, pe tronsonul cuprins între str. Liniștei și str. Gr. T. Popa, în vederea executării lucrărilor de reparații la fundația degradată a carosabilului și a trotuarelor.
– Până în 24 iulie 2023, în vederea efectuării lucrărilor de reparații la parcarea situată în zona intersecției Pieței Consiliului Europei, se va închide parcarea sus-menționată precum și banda de circulație adiacentă parcării.
– Până în 24 iulie se va închide accesul din spatele pieței Badea Cârțan, tronsonul str. Simion Bărnuțiu – str. Peneș Curcanul.
– Între 25 iunie – 19 iulie se va închide traficul rutier pe str. Bucovinei, pe tronsonul cuprins între nr.63 și intersecția cu Matei Basarab.
– Str. Emile Zola, pe tronsonul str. Bujorilor – str.Chișodei, va fi închisă până în data de 15.07.
– Luni, 26 iunie se va închide traficul rutier , între orele 11:30- 13:00, pe bd. Regele Ferdinand I, adiacent Catedralei Mitropolitane, în vederea desfășurării ceremoniei militare și religioase „Zilele Drapelului Național”.

Lucrările sunt destinate creșterii calității infrastructurii rutiere în orașul nostru sau organizării unor evenimente importante pentru comunitate. Primăria își cere scuze pentru disconfortul creat conducătorilor auto și recomandă pe cât posibil evitarea zonei de lucrări ori evenimente.