4.1 C
Timișoara
marți 26 noiembrie 2024

Reșița, învăluită în magia dansului-VIDEO

Dacă din păcate dezvoltarea economică sau premierele industriale nu mai pun demult Reșița pe hartă, iată că evenimentele culturale sau sportive reușesc să o facă. Unul dintre acestea, desfășurat în acest week-end la Sala Polivalentă din Reșița, ”gătită” în prealabil, de sărbătoare, s-a dovedit a fi fost Cupa Magnum la dans sportiv.

Aflat la a cincea ediție, acest concurs național care poartă numele Clubului Magnum Team Reșița, condus de antrenorul și arbitrul federal Ovidiu Tomescu, s-a dovedit de un standard deosebit de ridicat, la această ediție participând mai mulți copii între cinci și 12 ani. Manifestarea a fost organizată cu sprijinul Consiliului Județean, al Federației Române de Dans Sportiv și, în premieră, din acest an, de către primăria Reșiței. De altfel, în sală s-a aflat pentru câteva ore chiar primarul Reșiței, Ioan Popa, ca un semnal clar că are de gând să susțină și pe mai departe acest frumos și elegant concurs.

Competiția s-a derulat pe parcursul întregii zile de sâmbătă, 1 octombrie, peste 120 de perechi din toată țara participând la probele de concurs, pe categorii de vârste și pe tipuri de dans, precum cha-cha, rumba, foxtrot, paso doble, tango, vals vienez, vals lent. Eleganță, exuberanță, costume minunate, copii frumoși, îndemânare, sportivitate și multe alte asemenea ingrediente au transformat Sala Polivalentă și Reșița într-o capital a frumuseții și bunului gust.

”Eu consider că această cea de-a cincea ediție a Cupei Magnum a fost una reușită, a spus în exclusivitate pentru Banatul Azi, Ovidiu Tomescu, coordonatorul concursului. Și asta pentru că au venit mai multe perechi decât mă așteptam. Targetul nostru era cam 100 de perechi, plus perechile de debutanți dar au venit peste 120. Un concurs concurent, în țară, în același timp, a găzduit 80 de perechi, deși locația sa era mult mai centrală. Așadar, cred că munca noastră aici e una bună, părinților și copiilor le place cum organizăm aceste concursuri. Dar cred că a fost o reușită și pentru că toată lumea a plecat mulțumită. În ce privește Reșița, am avut categorii unde am dominat, dansatorii reșițeni au obținut rezultate foarte bune, ceea ce înseamnă că ne facem treaba aici, în ciuda tuturor problemelor. Dorința noastră, a copiilor, plăcerea pentru dans, încă aduc rezultate foarte bune.”

La Cupa Magnum au participat sportivi din Timișoara, Arad, Lugoj, Oradea, Cluj, Salonta, Sebeș, Alba Iulia, Cugir, Craiova, Râmnicu Vâlcea, Dej.

Ovidiu Tomescu pune faptul că au venit perechi de la distanțe considerabile din țară pentru că apreciază acest concurs. Antrenorul și, totodată, arbitrul federal, spune că s-a putut vedea dans adevărat la Reșița, rezultate strânse, foarte apropiate la unele categorii. Iar faptul că au venit dansatori de departe și pentru această concurență, înseamnă că acest concurs e de calitate.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :