3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Reșita Film Festival, prezentat de TIFF, 3 – 5 septembrie 2021

Cea de-a treia ediție Reșița Film Festival, care se va desfășura în 3 locații indoor și outdoor, va fi, începând cu 2021, curatoriat de echipa TIFF. Programul acestei ediții include filme românești și din spațiul european deja premiate și admirate de publicul din întreaga lume, unele dintre ele fiind prezentate în premieră în partea de vest a țării.

Pentru prima oară, Reșița Film Festival se va desfășura în 3 locații, atât în interior, cât și în exterior.

Programul bogat, realizat de echipa TIFF, cuprinde 10 filme artistice și un documentar multipremiat:
România sălbatică, în regia lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache.

România sălbatică este cel mai complex și autentic film documentar despre natura României, prezentat în premieră la TIFF, unde a obținut și premiul publicului. Actorul care dă glas imaginilor este Adrian Titieni, unul dintre cei mai apreciați și prolifici actori din România. Dincolo de imaginile fabuloase pe care documentarul le promite publicului, un alt element de autenticitate și spectacol pe care România sălbatică îl aduce este coloana sonoră, prima din ultimele decenii compusă special pentru orchestră.

Aceasta reprezintă o inițiativă muzicală curajoasă, gândită de compozitorul Alexei Țurcan și înregistrată alături de Bucharest Film Orchestra, prima și singura orchestră de studio-session din țară, dirijată de Tiberiu Soare, cu ajutorul partiturilor minuțios scrise de Corina Ciuplea. Ioan Filip și echipa Smart Sound Studios sunt cei care s-au ocupat de creația și post-producția sunetului, reușind să completeze cu mult efort și migală atmosfera sălbatică din cadrul filmului documentar. Pe piesa centrală a filmului se aude vocea Mădălinei Pavăl, care completează foarte bine atmosfera și emoția din film.

Un alt succes de public este și filmul Complet necunoscuți, în regia lui Octavian Strunilă, adaptarea românească a celebrului Perfetti Sconosciuti, și a avut premiera tot la TIFF, pe 24 iulie. Luca, cel mai recent thriller în regia lui Horațiu Mălăele, se regăsește și el pe lista propusă de organizatori pentru un weekend de filme bune la Reșița.

Noaptea regilor, în regia lui Philippe Lacote, este o dramă fantastică și unul dintre cele mai bine primite filme ale anului trecut. Cu nu mai puțin de 15 nominalizări și 13 premii câștigate la festivalurile de profil din Veneția, Toronto, Munchen sau Palm Springs, coproducția semnată Franța—Coasta de Fildeș-Canada-Senegal promite să fie una dintre cele mai așteptate proiecții din weekendul de filme de la Reșița.

Cele mai multe proiecții ale filmelor românești se vor încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri la care publicul este invitat să dezbată subiectul filmului împreună cu realizatorii lui (regizori, producători și actori).

Programul complet:
CENTRUL CIVIC, ora 20:30
3 sept – Neidentificat, r. Bogdan George Apetri
4 sept – Complet necunoscuți, r. Octavian Strunilă
5 sept – România sălbatică r. Dan Dinu, Cosmin Dumitrache

PARCUL TRICOLORULUI, ora 20:30
3 sept – Luca, r. Horațiu Mălăele

4 sept – Dineu cu vecinii de sus, r. Cesc Gay
5 sept – Noaptea regilor, r. Philippe Lacote

PALATUL CULTURAL
3 sept
18:00 – Lecții de persană, r. Vadim Perelman

4 sept
15:30 – Copacul dorințelor, r. Andrei Huțuleac
18:00 – După 40 de zile, r. Andrei Gruzsniczki

5 sept
15:30 – Petite Maman, r. Céline Sciamma
18:00 – Căutătorul de vânt, r. Mihai Sofronea

Reșița Film Festival este organizat de Primăria Reșița în colaborare cu Festivalul de Film Transilvania (TIFF) și se înscrie în seria de evenimente „250 de ani de foc nestins la Reșița”. Accesul la proiecții este liber, în limita locurilor disponibile. Purtarea măștii de protecție este obligatorie pe toată durata desfășurării evenimentului. Mai multe detalii se găsesc pe paginile Primăria Reșița și Deschide Reșița.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :