Reparaţii toată vara pe autostrada A1, între Lugoj şi Deva

198

Italienii care au construit primul lot din autostrada Lugoj – Deva au de reparat defecţiuni şi acum. Au apărut probleme şi este nevoie de intervenţii pentru a reabilita asfaltul şi alte elemente ale şoselei rapide. Lucrările se întind până în luna septembrie.

„Pentru execuția lucrărilor, se va închide traficul alternativ, etapizat, iar circulația va fi deviată de pe o cale pe cealaltă. Între pozițiile kilometrice menționate se vor închide câte două sectoare de câte 5 km. Primele devieri de trafic programate vor fi între km 463+500 – 468+500 (Calea 2, sensul de mers Timișoara – Deva) și km 448+645 – 443+645 (Calea 2). În luna august NU vor fi instituite restricții de circulație pe autostrada A1”, anunţă drumarii.

În lunile august și septembrie se vor institui restricții de circulație similare pe autostrada #A6 (drumul de legătură între autostrada A1 și centura municipiului Lugoj), între pozițiile kilometrice 1+200 – 10+000.

„Sectoarele aflate în lucru vor fi semnalizate cu panouri de orientare, balize și indicatoare rutiere și se instituie restricție de viteză la 80 km/h. Lucrările se desfășoară numai pe timpul zilei, atâta timp cât permite lumina naturală”, transmite DRDP Timişoara.

Pentru reducerea riscului de implicare în evenimente rutiere neplăcute, conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia la volan şi să reducă viteza în zona de executare a reparaţiilor semnalizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.