Reguli stricte în mijloacele de transport din Timișoara

194

Timișorenii care circulă cu mijloacele de transport public în comun trebuie să știe că au reguli stricte de respectat. Astfel, urcarea și coborârea sunt stabilite în funcție de numărul ușilor autobuzelor, tramvaielor sau troleibuzelor.

Pe uși au fost puse semne de ”urcare” sau ”coborâre” care trebuie respectate. ”Respectarea regulilor de urcare şi coborâre în şi din mijloacele de transport în comun este deosebit de importantă, în actualul context, pentru a reduce şansele de îmbolnăvire cu infecţia COVID-19. În aceste condiţii, călătorii noştri sunt rugaţi să respecte următoarele reguli: în mijloacele de transport în comun prevăzute cu patru uşi, urcarea se va efectua pe uşile 1 şi 3, iar coborârea pe uşile 2 şi 4; în mijloacele de transport în comun prevăzute cu trei uşi, urcarea se va efectua pe uşa 2 (uşa din mijloc), iar coborârea pe uşile 1 şi 3; în mijloacele de transport în comun prevăzute cu două uşi, urcarea se va efectua pe uşa 1, iar coborârea pe uşa 2”, a transmis STPT.

Mijloacele de transport în comun sunt prevăzute cu dozator cu lichid dezinfectant și timișorenii sunt sfătuiți să își dezifecteze mâinile la urcare sau coborâre. De asemenea, călătorii trebuie să poarte măști și să păstreze distanța fizică de 1,5 metri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.