Interviu cu Sorin Maxim, directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest

— Domnule Maxim, cum se prezintă situația de ansamblu pe care o aveți în analiză? Vorbim, în momentul de față, de exercițiul financiar 2021–2027. În acest septenat, vorba francezului, toată lumea știe că la mijloc sunt foarte mulți bani europeni, inclusiv pentru Regiunea de Vest. Sunt cei mai mulți bani alocați vreodată. Cam 1,13 miliarde de euro pentru partea aceasta de țară, în acest interval de timp. Când aude cineva de atâția bani, ar putea zice: „Oameni buni, v-a pus Dumnezeu mâna în cap!” Ce se întâmplă cu ei? Care sunt procedurile de accesare a fondurilor și în ce măsură, realmente, oamenii de afaceri și instituțiile publice vor putea să obțină acești bani?

— Cred că va fi, din punct de vedere al investițiilor de care regiunea noastră ar putea beneficia, cea mai fertilă perioadă pe care România a avut-o vreodată. Printr-un context de împrejurări fericit, vor fi mai multe tipuri de finanțări. Unele, care erau predefinite de mai mult timp și au o cadență de șapte ani de zile. La care se mai adaugă, pentru regiunea noastră, acest „fond de tranziție justă”, ce va suprapune o sumă consistentă de bani și pentru județul Hunedoara, anume între 300 și 400 de milioane de euro, în funcție de planurile care se fac pentru tranziția justă de la minerit și producția de energie cu combustibili fosili către alte tipuri de industrii, care nu mai folosesc acest tip de combustibil. O problemă la nivel general european, de altfel, și unul din dezideratele Uniunii Europene, pentru a atinge un prag de reducere, până în anul 2030, a 50% din ce consumăm acum.

Un al treilea program (pe lângă Programul Operațional Regional) ce s-a suprapus, din cauza pandemiei pe care și România o traversează, la fel ca celelalte țări europene, este, grație enormului avantaj pe care țara noastră îl are fiind membră a Uniunii Europene, acest instrument de Relansare și Reziliență. Programul, practic, dublează suma alocată României pentru zona de coeziune – cele 30 de miliarde inițiale, plus alte 30 de miliarde pentru relansare și reziliență. Bani care se vor regăsi și în regiunea noastră. Acest program, neavând încă o alocare pe regiuni, are doar o alocare din punctul de vedere al tipologiei de finanțare. Deci, practic, România sare automat de la banii pe care-i avea inițial, anume cele 30 de miliarde de euro, undeva la peste 85 de miliarde, pe care îi va putea obține în următorii șapte ani.

— Toată lumea discută mult de acești bani. La o primă vedere pare o sumă enormă. Cum vor putea fi atrași acești bani? Știți prea bine că mediul de afaceri, mediul economic sunt mereu nemulțumite de condițiile de finanțare din România. A venit această pandemie și au apărut reacții dure la adresa Guvernului. Că nu au venit acei bani pentru start-up-uri și, în general, pentru relansarea economică. Prin urmare, cum facem să obținem acești bani europeni, când vor fi ei disponibilizați de la Bruxelles?

— Înainte de a intra în detalii, trebuie înțeles că investirea acestor bani (și nu cheltuirea lor — e foarte importantă această precizare!) ține și de sistemele prin care trec aceste fonduri. Nu pot fi investiți de pe o zi pe alta, fără a avea niște instituții capabile, care au niște procese și proceduri bine stabilite, menite să garanteze Uniunii Europene că acești bani sunt folosiți judicios.

Evident, capacitatea aceasta a avut de suferit în ultima perioadă. Este una din preocupările personale de a reașeza această stare de lucruri. Dacă e să ne uităm la instituțiile publice ce gestionează acest proces, și nu vorbesc de guvern, care are, de asemenea, o anumită hemoragie de competențe și de specialiști la nivel local, dacă e să ne uităm retrospectiv, la situația din 2007, observăm că autoritățile publice, județene sau locale au pierdut foarte mulți specialiști. Evident, statul s-a repliat și a mărit salariile într-o manieră destul de paușală, ce n-a dus la calitatea pe care și-o doreau oficialii români și europeni. Au dat bani la toată lumea, fără a marca suficient calitatea în anumite domenii. Pe de altă parte, e necesar să ai și o anumită capacitate logistică. Să existe firme de proiectare și de consultanță care să știe să facă acest lucru, să fie un întreg ciclu care să producă aceste performanțe, ca să poți să absorbi acești bani.

Din păcate, toată lumea este cu ochii pe bani. „Când dăm drumul?”. Trebuie să fim atenți un pic și la acest întreg proces. Să fim pregătiți. După cum știm, avem și o legislație, să spunem, foarte stufoasă, care generează niște întârzieri. Mai avem și niște metehne ce țin de atitudinea funcționarilor statului, la care întâlnim o lentoare și uneori chiar o frână în a da aprobări prin care întârzie niște procese financiare. Dacă legea spune „maximum 30 de zile”, noi ne prevalăm de cele 30 de zile și nu avem o reacție extrem de rapidă. Toți acești factori, puși pe un lanț destul de complex de proceduri, nu oferă o imagine clară, perfectă, a birocrației din sistem. Care există din belșug, din păcate.

Revenind la zi. Lucrăm la regândirea acestui mecanism. Pot să vorbesc despre agenția pe care o conduc. Preocuparea noastră principală este, în primul rând, de a genera mai multă predictibilitate și calitate în rezultatul proiectelor.

— Și de a fi mai prietenoși cu acei care vin să absoarbă acești bani. Pentru că, trebuie să admiteți acest fapt, domnule Maxim, mulți investitori se tem și sunt descurajați să apeleze la fondurile europene tocmai din pricina a ceea ce ați descris mai sus.

— Da. Așa este, în unele cazuri. Vrem să simplificăm lucrurile în mod dramatic, în sens pozitiv. Și am spus-o colegilor mei. Să fie o trecere ca aceea de la telefonul cu 32 de butoane la cel cu un singur buton! Trebuie gândit în cu totul alt mod tot aparatul, pentru că, altfel, folosind sistemele birocratice din prezent, nu avem cum să trecem mai departe.

— Adică nu vom obține acești bani. Practic, jinduim la ei dar nu-i vom obține, cu adevărat, decât într-o mică măsură!

— Banii îi avem alocați. Depinde de noi să-i folosim cum trebuie pe toți.

— Nici nu avem o experiență prea fericită în ultimii 20 de ani, din păcate, la acest capitol, nu-i așa?

— Experiență avem dar nu suntem campioni la absorbția fondurilor europene.

— Cum stăm față de Polonia, de exemplu, care a absorbit cam 90% din fondurile europene?

— Chiar și peste! Într-un anumit ritm i-am absorbit și noi. Doar că s-a observat că unul dintre avantajele implementării descentralizării a fost acela de a lăsa la îndemâna instituțiilor, ce au un contact direct și nemijlocit cu beneficiarii de fonduri, să acționeze rapid și eficient. Am reușit, după ani de dezbateri și de demersuri infinite, uneori fără speranță, ca, acum, să avem programe descentralizate. Există o ordonanță care, aplicată de guvern, s-a transformat într-o lege, ulterior contestată la Curtea Constituțională. Am primit și răspuns de la Curte, că este perfect legală și se poate implementa. De altfel, există o nouă ordonanță prin care programele devin operaționale la nivel regional.

Problema actuală e că s-a schimbat guvernul, în luna decembrie. Încă nu avem un semnal clar că lucrurile vor rămâne în forma asta și nu avem un semnal clar de susținere necondiționată. Sunt încă discuții. Nu am primit undă verde din partea conducerilor celor două ministere, Ministerul Investițiilor și al Fondurilor Europene și Ministerul Dezvoltării Regionale, prin care să se decidă o accelerare a procesului investițional. Sperăm că vom recupera timpul pierdut. Intenția noastră este de a simplifica, semnificativ, procedurile. Putem vorbi de câteva luni pe care le avem în minte, pentru că sunt unele lucruri care au ajuns de domeniul absurdului.

De exemplu, am avut pe procedurile pe care le-am implementat, generate de noi, dar aplicate la nivel național, grile de evaluare care au sute de pagini. Vorbim de reabilitarea termică a unui bloc, vă dați seama de enormitatea situației?! Atunci am început și noi să ne uităm și să analizăm cât se poate de serios procedurile și să sensibilizăm toate structurile financiare osificate în tentativa de a simplifica relația cu beneficiarul. Noi vrem să nu mai cerem de la beneficiar aceleași documente de 20 de ori dacă, de pildă, investitorul depune 20 de proiecte diferite…

Cerem bilanțul de la administrația publică, de unde se poate descărca electronic. La fel, putem să-l verificăm din bazele publice de date. Și asta vrem să facem.

Comisia ne oferă două metodologii de decontare. Cea clasică, cu decontare la cheltuieli, dar și metodologia simplificată, cu o decontare simplificată. În acest caz ne asumăm niște demersuri mai simple. Dar și răspundem de ele în cazul în care sunt probleme. Vrem să ne asumăm, pentru că știm ce facem, și vrem să simplificăm această chestiune.
La fel, în relația cu IMM-urile, vrem să existe, de la momentul în care se depun actele și până la momentul în care se implementează acel proiect, o relație transparentă și mai clară, pentru ca să se poată baza oamenii pe proiecte unde evaluarea durează șase sau opt luni. Pentru că procedurile ne tot întârzie. Nu este foarte clar dacă suplimentăm sau nu banii. Avem proiecte pe care abia după un an de zile reușim să le contractăm. La un privat, într-un an de zile, poate să-i dispară piața de care era interesat. Pur și simplu, produsul sau tehnologia dorită se transformă, se schimbă între timp!

— Haideți să punem degetul pe rană, domnule director! Sunt numeroase cazurile când unii oameni de afaceri ajung să spună: „Mai bine mă lipsesc de acești bani europeni”. Pentru că e o muncă de Sisif să tot ridici bolovanul acestor finanțări și, apoi, să nu te alegi cu nimic concret. E cert că debirocratizarea de care ne-ați vorbit e unica cheie a succesului obținerii de fonduri europene. E de-a dreptul păcat să avem atâția bani la dispoziție, iar oamenii să nu poată să-i acceseze.

— Corect. Unul dintre instrumentele care ne ajută să limpezim lucrurile este digitalizarea procedurilor. Să nu se înțeleagă că vrem să digitalizăm birocrația — nu, vrem să o simplificăm! Avem deja niște sisteme pe care le folosim, pe care ne bazăm, cu care să accelerăm aceste procese. Pentru că transparența și digitalizarea pot oferi o mai mare credibilitate și pot fi verificate ușor mecanismele din acel proces, chiar dacă ești expus. Pentru că digitalul nu minte. Poți să vezi la fiecare secundă ce s-a întâmplat în sistem. Și poți să ai acces.

Pe de altă parte, noi, ca instituție, am angajat un corp de experți pe mai multe domenii, începând de la ingineri de drumuri, arhitecți, peisagiști, experți de mediu, pe mobilitate. Experți în zona de dezvoltare economică sau IMM… Vrem să venim în întâmpinarea beneficiarilor din momentul din care ei construiesc proiectele, să ne uităm pe ce vor ei să dezvolte și să vedem dacă direcția în care merg e bună, ca să nu se chinuie cu proiectele și, mai apoi, la evaluare, să-i picăm dacă vedem că sunt greșite.

Dorim ca beneficiarul să nu mai vină la noi, la nivel de studiu de fezabilitate. Vrem să vină la nivel de proiect tehnic, cu autorizațiile de construire finalizate. Ca să nu mai trebuiască să vizăm toate actele din urmă. Acum ne uităm pe autorizația de la mediu, pe avizul de la ISU și pe o serie de documente, care, în mod legal, nu reprezintă treaba noastră. E treaba autorității care emite acele avize. Practic, ar trebui să nu ne uităm pe niciun document înainte de autorizația de construire… E responsabilitatea beneficiarului care aplică, e treaba primăriei. Dacă ei consideră că e legal ce-au făcut cu documentația, e răspunderea lor. Așa va merge mult mai repede. Câștigăm un an de zile.

— Domnule Maxim, haideți să ne referim concret la situația din regiunea noastră! Adică la ce ar trebui să se întâmple în Timiș și în Timișoara, cu ajutorul acestor fonduri europene. Cunoașteți perfect frustrările bănățenilor… faptul că am rămas în urma altor orașe din țară la capitolul marilor investiții publice. Suntem un județ bogat, care produce mult la buget. Și la exporturi suntem pe primele locuri (după București) din România. Cu toate acestea, marile construcții edilitare lipsesc în Timișoara, de pildă. În afara piețelor centrale reabilitate, noi nu am reușit mare lucru cu fondurile europene. Timișoara nu are un stadion nou, cum au Craiova, Clujul  sau Aradul. Nu ne putem bucura de o sală polivalentă, de un spital municipal, construite de la zero. Când ne lovește o nenorocire, ca pandemia actuală, descoperim cât de prost stăm în ce privește sistemul medical din municipiu și din toată regiunea, de fapt.

Ce ar trebui făcut? Spuneți-ne, ca expert, ce ar trebui să facă autoritățile locale ca să vedem în următorii patru-cinci ani, măcar două-trei obiective de infrastructură finalizate?

— În afara celor menționate de dumneavoastră, ar mai fi de amintit, la capitolul bani europeni deja atrași și folosiți, și aeroportul, unde se va inaugura, în curând, noua aerogară, legătura la autostradă… Ar fi de dorit să ne lăudăm cu ce am făcut, nu cu ce avem de gând să facem. Asta, cu ce vom face, este o treabă simplă. Aș face o paranteză. Și am să pun și mai multă sare pe rană. Județul Timiș este, raportat la media Uniunii Europene, ca produs intern brut realizat, la 81% din media de dezvoltare europeană. Dacă ar fi să luăm în calcul doar județul Timiș, legat de fondurile europene, acesta nu ar mai intra în zona de coeziune, ci doar în zona de ieșire din coeziune și nu ar mai avea acces la toți banii respectivi, dacă nu ar fi inclus într-o medie cu celelalte două județe (Caraș-Severin și Hunedoara) în regiune. Pentru că și Aradul este la 6%. Caraș-Severin și Hunedoara sunt la 50 de procente, plus sau minus câteva zecimi. Ceea ce înseamnă că, dacă ne comparăm cu regiunea Norte din Portugalia, unde se află orașul Porto, acolo se vede dezvoltarea. Culmea e că ei, ca PIB, sunt situați ceva mai jos decât noi. Asta reprezintă, într-adevăr, o formă de frustrare, anume că, în ciuda banilor care s-au pompat în Timișoara, problema noastră este calitatea și impactul proiectelor. Și abia apoi vorbim de debirocratizare.

Vrem să luăm la mână proiectele mult mai atent. Să nu ne mai bazăm pe verificarea lor strict birocratică. Vrem să le verificăm strategia și corelarea cu celelalte investiții.

Revenind… Într-adevăr, există această premisă de la care plecăm, că banii nu au generat o suficientă dezvoltare. Și este, în oarecare măsură, o realitate destul de consistentă și de… vizibilă. Sunt și foarte multe proiecte în această zonă de mobilitate. În final, oamenii trebuie să simtă și să înțeleagă încotro ne îndreptăm. Trăim într-un oraș unde ar trebui să punem banii la comun, cum se spune, să acționăm precum o familie, astfel încât să avem servicii de calitate. Altfel, fiecare ar sta singur pe un deal, cu casa lui. În această zonă, a calității vieții, începând cu sănătatea și educația, trebuie să fie determinantă schimbarea. Mulți bani europeni urmează sa fie folosiți în proiectele de combatere a poluării aerului și în cel al mobilității, domenii care sunt legate între ele. Acestea vor fi consistent finanțate, în următoarea perioadă de timp, în sensul că, mai ales la capitolul mobilitate, începem să reabilităm în mod sustenabil o arteră fundamentală a Timișoarei, cum este Calea Bogdăneștilor. Investițiile mari, care au deja finanțare europeană, vor continua cu Pasajul de la Solventul și, mai departe, ar trebui să continue cu un pod peste Bega, către zona Dâmbovița. Acolo trebuie, curând, să înceapă lucrările. Au depus proiectul tehnic. Estimez că șantierul va demara într-o lună de zile. Există deja constructor acolo.

Apoi, avem un pachet consistent de tramvaie noi, care urmează să fie finanțate din bani europeni. Multe dintre aceste tramvaie sunt, deja, în lucru și urmează să ni le livreze producătorul, într-un termen scurt. Dar ce este de spus este faptul că tramvaiele astea noi nu pot circula decât pe liniile reabilitate. Or, din păcate, o mare parte din liniile de tramvai din Timișoara au ajuns la un stadiu de învechire și mai au nevoie de unele ajustări. Prin urmare, rețeaua trebuie extinsă. Toate rețelele de tramvai trebuie să fie la un minimum de nivel calitate. Vedeți, noile tehnologii schimbă totul în cale, astfel încât vom avea tramvaie ultramoderne, care dispun de o mulțime de senzori. Iar aceste tramvaie nu vor putea funcționa pe vechile linii, în cazul în care ele nu vor fi, la rândul lor, reabilitate.

Interviu realizat de Adrian Marcu