Regal artistic cu o faimoasă poveste de Crăciun, la Opera Română Timișoara

110

Timișorenii sunt invitați, marți, 28 noiembrie, de la ora 20.00, la un regal artistic, cum rar au ocazia să vadă, la Opera Națională din Timișoara.

Este vorba de cea mai frumoasă poveste de Crăciun care a fost dansată vreodată, intitulată ”Spărgătorul de nuci”,  spectacol unic susținut de una dintre faimoasele companii de balet ale Europei, „St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov”.

Opera Națională Timișoara a informat că în rolurile principale vor fi două stele ale scenei ce continuă marea școală de balet rusească: Olga Golitsa (Clara) și Denis Nedak  (Prințul). Premiera mondială a baletul ”Spărgătorul de nuci” a avut loc în 6 decembrie 1892, la Teatrul Mariinski din St.Petersburg. Biletele pentru unica reprezentație la Timișoara în această iarnă se găsesc la agenția operei. Compania  „St. Petersburg Classical Ballet of Andrey Batalov’’, fondată de prim-solistul Teatrului Marinski  și unul dintre cei mai importanți  balerini și coregrafi de astăzi, este o companie tânără și dinamică, educată  în cea mai bună tradiție rusească. Compania de Balet reunește 50 de artiști profesioniști, absolvenți ai Academiei de Balet din Rusia Vaganova și  ai celor mai mari școli de dans din Rusia și Ucraina, de către maeștri de balet, foști dansatori emeriți. Repertoriul companiei mai include capodopere ale baletului classic cum sunt „Lacul lebedelor”, „Spărgătorul de nuci” și „Frumoasa din pădurea adormită” de P.Ceaikovski.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.