Refugiații nu mai știu cum să fugă din România! Iar Meleșcanu vrea să aducă 2000!

188

În timp ce ministrul de externe Teodor Meleșcanu declară că a făcut o ofertă pentru relocarea a aproape 2000 de refugiați în România, cei aflați deja aici nu mai știu cum să plece din țară. Aproape zilnic sunt prinși migranți care încearcă să treacă ilegal frontiera în Ungaria, pentru a ajunge în țările din vestul Europei.

În cadrul unei acțiuni pentru combaterea migrației ilegale, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat 24 cetățeni din Irak și Siria, majoritatea solicitanți de azil în România, care au încercat să iasă ilegal din țară, cu ajutorul unei călăuze, cetățean român.

În data de 20.08.2017, în jurul orei 24.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac, județul Arad, au declanșat o acțiune specifică pentru combaterea migrației ilegale, ocazie cu care au observat pe sensul de mers dinspre autostrada A1 înspre orașul Nădlac, o autoutilitara marca Mercedes Vito.

Având suspiciuni cu privire la marfa transportată, polițiștii de frontieră au procedat la oprirea autoutilitarei și la legitimarea șoferului, constatând că este vorba despre cetățeanul român, Nicolae F., în vârstă de 37 de ani, din județul Sălaj. De asemenea, în interiorul autoutilitarei, polițiștii de frontieră au descoperit 24 de cetățeni străini.

Cu ocazia verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni sirieni și irakieni, 8 bărbați, 3 femei și 13 minori, adulții având vârste cuprinse între 18 și 75 de ani, iar minorii între 2 și 16 de ani, majoritatea fiind solicitanți de azil în România.

La cercetări, s-a stabilit că solicitanții de azil intenționau să treacă ilegal frontiera pentru a ajunge într-o țară din Spațiul Schengen.

Polițiștii de frontieră arădeni au întocmit migranților lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar călăuzei sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.