Anunţ făcut, duminică, de ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă: pe lângă Centrul regional de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil Timişoara şi cele din alte cinci oraşe ale ţării, vor mai fi înfiinţate trei unităţi pentru refugiaţi.
Anunţul a fost făcut în cadrul şedinţei Comisiilor reunite de buget-finanţe din Parlament, unde ministrul a fost întrebat dacă România va putea prelua cota de refugiaţi care i-a fost repartizată.
„În momentul de faţă, Inspectoratul General pentru Imigrări are în gestionare şase centre: la Bucureşti, Şomcuta Mare, Rădăuţi, Galaţi, Timişoara şi Giurgiu. Am prevăzut preluarea a încă trei sedii şi demararea lucrărilor pentru reabilitarea, amenajarea şi dotarea acestor sedii, conform cerinţelor Inspectoratului General pentru Imigrări: la Câmpulung Muscel, Tăşnad şi Bumbeşti-Jiu. Cele trei pe care le vom avea suplimentar credem că, în prima etapă, pot asigura o primă intervenţie”, a precizat Petre Tobă, potrivit Agerpres.
Sondaj: mulţi dintre români nu vor ca aceşti refugiaţi să se stabilească în România
Totuşi, trebuie ţinut cont că trei sferturi dintre români cred – arată un recent sondaj INSCOP – că ţara noastră nu ar trebui să primească aceste persoane (faţă de 56,2% în luna septembrie),iar procentul românilor care nu sunt de acord că aceşti refugiaţi să se stabilească în ţara noastră a crescut de la 65,3% în luna septembrie, la 80,2%!
România ar urma să primească în următorii doi ani, potrivit unei decizii luate în Consiliul Miniştrilor de Interne din Uniunea Europeană, peste 6.000 de refugiaţi. Europa se confruntă cu un adevărat val de refugiaţi, mulţi dintre ei proveniţi din Siria, Irak, Afganistan şi alte ţări măcinate de conflicte.