3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Reducerea risipei alimentare prin educație

Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara a organizat workshop-ul „Reducerea risipei alimentare prin educație” în data de 16 octombrie 2024, cu ocazia Zilei Mondiale a Alimentației. Evenimentul a avut loc într-un tramvai de epocă, recondiționat, pus la dispoziție de Societatea de Transport Public Timișoara, amplasat în incinta Universității de Științe ale Vieții “Regele Mihai I” din Timișoara. Locația unică a subliniat importanța sustenabilității și rezilienței în combaterea risipei alimentare.

Workshop-ul a fost structurat în două ateliere interactive. Primul atelier, coordonat de Chef Paul Sebastian, a avut ca scop utilizarea ingredientelor simple pentru a crea gustări sănătoase, oferind celor prezenți soluții practice pentru reducerea risipei de alimente în gospodărie. Participanții au învățat cum să folosească produse rămase în frigider pentru a pregăti mese hrănitoare, promovând un stil de viață sănătos și sustenabil.

Al doilea atelier, condus de S.l. dr. ing. Ileana Cocan, s-a concentrat pe valorificarea subproduselor alimentare, demonstrând cum acestea pot fi transformate în produse inovative și sustenabile. Participanții au avut ocazia să exploreze diferite moduri de prelucrare a acestor ingredientelor neutilizate, pentru a le transforma în resurse valoroase.


Decanul facultății, Prof. dr. ing. Călin Jianu, a declarat: „Prin astfel de inițiative dorim să contribuim la formarea unei noi generații de specialiști, conștienți de importanța sustenabilității și a inovației în alimentație. Educația este cheia către un viitor mai responsabil și mai durabil.”

Acest eveniment a fost o oportunitate excelentă pentru tinerii participanți de a se implica în probleme de actualitate, de a învăța despre tehnici inovatoare și de a contribui activ la reducerea risipei alimentare. Prin participarea la workshop-uri interactive, viitorii studenți pot descoperi pasiunea pentru ingineria alimentară și impactul pozitiv pe care îl pot avea asupra mediului înconjurător.

Facultatea de Inginerie Alimentară din Timișoara își propune să fie un lider în educația de specialitate, oferind un mediu stimulant pentru cercetare și dezvoltare. Vino alături de noi să transformăm împreună ideile în realitate și să construim un viitor sustenabil!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :