-0.9 C
Timișoara
duminică 19 ianuarie 2025

Rectorul unei importante universități timișorene a semnat lista ,,magică”! Pe cine susține acesta pentru fotoliul de ministru al Educatiei

Un numar de 30 de rectori de la universitati din intreaga tara isi exprima, intr-o scrisoare deschisa, sustinerea pentru nominalizarea rectorului Valentin Popa ca ministru al Educatiei Nationale, afirmand ca acesta este „un cadru didactic si cercetator de prestigiu”, relateaza Agerpres.

„Cu o experienta de peste 25 de ani in educatie, domnul profesor Valentin Popa a parcurs toate etapele carierei academice, afirmandu-se ca un cadru didactic si cercetator de prestigiu in domeniul sau de activitate. Activitatea manageriala a domniei sale a debutat in anul 2004, fiind incununata prin alegerea ca rector al Universitatii ‘Stefan cel Mare’ din Suceava, dar si ca presedinte al consortiului ‘Academica Plus’, care reuneste 11 universitati din Romania”, se arata in scrisoarea deschisa.

Printre semnatarii listei de susținere a lui Valentin Popa pentru poziția de ministru al Educației se regăsește și rectorul Universității de Știinte Agricole și Medicină Veterinară ,,Regele Mihai I” din Timisoara, profesorul universitar, Cosmin Alin Popescu.

Potrivit semnatarilor, Valentin Popa a reusit transformarea Universitatii ‘Stefan cel Mare’, care ofera „un climat potrivit pentru performanta in dezvoltarea profesionala”.

Sursa foto: Hotnews

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

FOTO | Peste 1.3000 de clase din școlile din Timișoara vor avea mobilier nou

Primăria Timișoara a achiziționat mobilier pentru 40.000 de elevi. Au fost cumpărate bănci, scaune, catedre și dulapuri pentru 1.300 de clase din școli din...

Expoziție ,,Eva’’ de Mátyás László la Galeria Brăteanu își așteaptă vizitatorii

Galeria de artă Brăteanu a găzduit vernisajul expoziției de pictură, desen şi modelaj ,,Eva’’ a artistului vizual Mátyás László. Printre distinşii invitați s-au...

Citește și :