2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Record la amenzi pentru un vânzător de langoși: 210 ori într-un singur an

Se întâmplă în capitala Banatului! Record pentru un comerciant de langoși. Acesta a fost amendat de 210 ori pentru lipsă de autorizație de funcționare.

Polițiștii locali din cadrul Serviciului Inspecție Comercială au efectuat în aceste zile verificări pe strada Romulus unde, la intersecția cu strada Groșoreanu, s-a constatat că este amplasată o rulotă din care se vindeau langoși. Cum existau date că nu există autorizație pentru desfășurarea acestei activități în zona respectivă, s-a trecut la legitimarea proprietarului rulotei care însă, la observarea echipajului, a părăsit locația.

Oamenii legii spun că acesta nu deține niciun fel de documente legale și a fost sancționat doar în acest an  de 210 ori. “Aceștia vând diverse produse, precum mere glazurate, vată de zahăr, langosi și altele în special în zonele frecventate de copii, cum sunt Parcul Copiilor și unități de învățământ”, susțin reprezentanții Poliției Locale Timiș.

comert1-644x500

Polițiștii locali au înaintat adrese pentru luarea măsurilor legale și către Direcția de Sănătate Publică, Direcția Sanitar-Veterinară, Inspectoratul Teritorial de Muncă, Inspectoratul Județean de Poliția Timiș, Oficiul Județean pentru Protecția Consumatorului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat de 30 de ani din Timiș s-a aruncat de pe un pod

Un bărbat de 30 de ani s-a sinucis în această seară. S-a întâmplat în jurul orei 19:43. Acesta s-a aruncat de pe un podul...

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Citește și :