Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, recomandă ca vizitele membrilor de familie la cei în vârstă în perioada sărbătorilor de iarnă să fie de scurtă durată, folosind masca și păstrând distanța. Acesta spune că ar trebui limitate interacțiunile cu bunicii și părinții iar dacă nu pot fi evitate, respectarea acestor măsuri ar fi calea „de mijloc”.
“Dacă vrem să-i vedem, mergem în vizită cu mască și stăm foarte puțin și plecăm. Dar asta înseamnă cu mască, distanțare, mâini dezinfectate, respectarea tuturor regulilor. Pentru cei care nu pot să amâne aceste întâlniri și să se abțină, poate că aceasta este o soluție de mijloc. Riscul este semnificativ, este serios. Nu este de glumit cu el. Această boală s-a dovedit a fi mult mai mult decât au spus unii la început, că este o simplă gripă.
Dacă aduci bunicii de la țară la tine, stai cu ei acasă, cu copii, cu tot, poate că bunicii vor pleca infectați după asta. Trebuie înțeles acest lucru. Nu este o dorință a doctorului Arafat sau a autorităților sanitare sau a oricui să strice vacanța pentru nimeni.
Trebuie să recunoaștem că suntem într-o situație de anormalitate și care necesită soluții deosebite la acest moment, în speranța că anul viitor vom putea să avem și părinții și bunicii, toți sănătoși lângă noi la sărbătorile de la sfârșitul anului viitor”, a declarat, miercuri seară, la Digi24, Raed Arafat.
„Populația trebuie să înțeleagă aceste reguli, că în casa omului nu putem intra. În casa omului pot avea loc și aceste contacte necontrolate care duc la infectarea mai multor persoane. Dacă o persoană invită mai mulți prieteni din mai multe case și locații și se întâlnesc la el acasă și stau câteva ore și petrec, riscul de infectare este mare”, a mai spus Arafat.
„La miezul nopții ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”
Întrebat, totuși, ce vom face la trecerea dintre ani, Raed Arafat a răspuns: „Ieșim pe balcon, ne uităm pe geam, ne uităm la televizor”.
„Nu există în acest moment, eu știu că nu avem în acest moment intenția să modificăm regulile. Înțeleg că HoReCa vrea până la ora 1:00, dar este exact situația în care oamenii vor vrea să meargă la petreceri și peste tot, în locuri greu de controlat și să se infecteze. Înțeleg situația lor financiară, dar ei trebuie să înțeleagă că o astfel de recomandare nu este foarte bună pentru populația care vrea să meargă în astfel de locații”, a spus Raed Arafat.
sursa – digi24.ro